Jurnal de Constanta Moga şi Mitrea cer socoteală miniştrilor
Jurnal de Constanta: Moga şi Mitrea cer socoteală miniştrilorDe curând, doi dintre parlamentarii PSD de Constanţa au readus în atenţia unor demnitari situaţia neclară a unor obiective de interes major pentru comunităţile din judeţ şi nu numai. Senatorul Nicolae Moga şi deputatul Manuela Mitrea cer unor membri ai Cabinetului Boc lămuriri cu privire la Judecătoria Hârşova şi Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia.
Senator al Colegiului uninominal nr. 2, social-democratul Nicolae Moga a formulat o interpelare adresată ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, prin intermediul căreia îi solicită reanalizarea proiectului de lege înaintat Parlamentului la finele anului trecut, prin care se intenţionează desfiinţarea Judecătoriei Hârşova şi a Parchetului de pe lângă aceasta. Parlamentarul PSD pledează pentru menţinerea Judecătoriei Hârşova „deoarece îndeplineşte toate criteriile care stau la baza notei de fundamentare". Demersul senatorului Moga survine ca urmare a nemulţumirii şi neliniştii manifestate de zece primari din localităţile Hârşova, Gârliciu, Ciobanu, Ghindăreşti, Saraiu, Horia, Crucea, Topalu, Vulturu şi Pantelimon la aflarea deciziei respective.
Pentru a-şi argumenta intervenţia, în interpelarea sa Moga menţionează trei aspecte: „Infrastructura existentă permite rearondarea altor unităţi administrativ-teritoriale mult mai apropiate de oraşul Hârşova decât de municipiul Constanţa; distanţa foarte mare faţă de Constanţa (90 kilometri) şi de Medgidia (70 kilometri), fără linie de transport directă; situaţia materială precară a cetăţenilor din cele zece localităţi, zona fiind declarată defavorizată".
De asemenea, senatorul PSD a anexat interpelării sale şi o petiţie în numele celor 40.000 de cetăţeni semnată de edilii din localităţile amintite mai sus.
Lobby pentru menţinerea sanatoriului
Deşi unele voci au anunţat deja că Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia a fost salvat de la desfiinţare, până la ora actuală unitatea sanitară nu a primit nimic scris, oficial. Pe acest considerent, deputatul Colegiului uninominal nr. 8 social-democrata Manuela Mitrea a depus miercuri, 23 februarie, o interpelare adresată ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, privind intenţia de desfiinţare a unităţii sanitare din municipiul Mangalia. Ea susţine că în nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre de Guvern ce vizează desfiinţarea şi reorganizarea mai multor unităţi sanitare din ţară „s-au folosit informaţii care nu corespund realităţii". Având în vedere şi faptul că sanatoriul de la Mangalia se situează printre primele din ţară ca rezultate medicale şi manageriale în contextul în care nu a primit alocaţii bugetare, deputatul Mitrea îi solicită ministrului Attila să-i menţioneze care sunt criteriile în baza cărora s-a propus desfiinţarea Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia şi-i cere să renunţe la idee.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp