Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:14 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jurnal de Constanţa Proiect de peste 20 de miliarde de lei vechi la Comana

ro

19 Apr, 2011 12:16 707 Marime text

Administraţia publică locală din Comana intenţionează să demareze un amplu proiect, fiind în căutarea unei firme care să ofere o serie de servicii. Valoarea totală a contractului a fost estimată la 2.069.100 de lei.

În prezent, localitatea Comana nu dispune de un spaţiu care să ofere condiţii optime pentru comercializarea produselor agro-alimentare. Producătorii sunt nevoiţi să îşi vândă produsele pe o platformă semibetonată de circa 30 metri pătraţi, acoperită cu tablă şi dotată cu câteva tarabe vechi din beton prefabricat. Reprezentanţii administraţiei locale au identificat un teren de 300 mp în intravilanul comunei. „Incinta se află în zona de protecţie a Parcului Natural Comana, Sitului de Importanţă Comunitară Comana (SCI0043) şi a Ariei de Protecţie Specială Avifaunistică Comana (SPA0022)", se precizează în Caietul de sarcini. Astfel, pe suprafaţa respectivă se doreşte realizarea unei pieţe, cu un corp central supraînălţat, o platformă gospodărească dotată cu spălător de mare capacitate pentru legume şi asigurarea scurgerii apelor pluviale, un grup sanitar public, totul urmând a fi alimentat cu energie electrică de la reţeua locală. Sursa de apă potabilă rece pentru instalaţiile de alimentare cu apa menajeră va fi asigurată de la reţeaua comunală, iar apele uzate vor fi colectate şi dirijate în reţeaua comunală aflată în curs de execuţie. Piaţa va avea o arie construită de 299,90 mp, va fi dotată cu 70 de tarabe standardizate prefabricate din mase plastice armate cu fibră de sticlă, ceea ce va permite prezenţa a 107 de comercianţi, un spălător pentru legume din inox, grupuri sanitare ce vor fi finisate cu faianţă, pardoseală din beton elicopterizat şi zugrăveli lavabile atât pe interior, cât şi la exterior şi o platformă pentru gunoi cu pubele standard.

 

Şi altele...

În cadrul aceluaşi proiect, Primăria Comana intenţionează să reamenajaze trotuarele, podeţele şi rigola de scurgere din satul Grădiştea. Autoritatea locală vrea să realizeze 5.065,46 mp de trotuare din pavele de beton gri, 300 de podeţe din beton cu o lăţime de trei metri care vor asigura accesul în gospodării, iar pentru reabilitarea şanţului de scurgere a apei pluviale, în lungime de 6.126,74 metri liniari, a prevăzut montarea unor tuburi la intersecţiile cu drumurile adiacente.

Executarea tuturor lucrărilor prevăzute în proiect va dura maximum opt luni de la semnarea contractului cu firma ce va fi desemnată câştigătoare pe 4 mai, iar valoarea totală a contractului a fost estimată la 2.069.100 de lei, lucrarea fiind finanţată pe OG 7/2006 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru amenajarea pieţei comunale s-a prevăzut suma de 337.830 de lei, iar pentru celelate lucrări s-a estimat alocarea a 1.731.270 de lei. Investiţiile vor fi finanţate din fonduri proprii (33%), iar diferenţa, din bugetul de stat alocat prin OG.nr.7/2006.

http://www.jurnaldeconstantaonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii