Jurnal de Constanta Trei persoane date în urmărire, reţinute în cadrul misiunii „RIPOSTA"
Jurnal de Constanta: Trei persoane date în urmărire, reţinute în cadrul misiunii „RIPOSTA"În perioada 11 - 13 noiembrie a.c., la nivelul IPJ Constanţa, în cadrul planului de acţiune „RIPOSTA", s-au desfăşurat acţiuni preventiv-reactive în sistem integrat pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Cu această ocazie, poliţiştii au constatat 108 infracţiuni, dintre care 34 economico-financiare, au prins 105 persoane suspectate de comiterea unor fapte ilegale, au depistat trei persoane date în urmărire şi au aplicat peste 500 de sancţiuni pentru abateri la regimul rutier.
Acţiunea s-a desfăşurat la nivelul tuturor subunităţilor de poliţie din cadrul IPJ Constanţa şi a urmărit prevenirea şi descurajarea faptelor de natură penală sau contravenţională, depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor urmărite în temeiul legii, asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea comiterii faptelor cu violenţă în mediul stradal, a furturilor din patrimoniul public şi privat, precum şi a evaziunii fiscale sub toate formele de manifestare a acesteia. La acţiunile desfăşurate au participat 1.185 de poliţişti, dintre care 496 de ordine publică, 160 de poliţişti rutieri, 199 poliţişti de investigaţii criminale, 107 din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor, şase din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă, 168 din cadrul Poliţiei Transporturi şi 210 din cadrul altor structuri (jandarmi/poliţie de frontieră).
999 de contravenţii
În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au controlat 249 unităţi comerciale, au verificat 409 obiective asigurate cu pază, 49 transportatori de valori şi au efectuat 54 de testări ale modului de intervenţie al societăţilor de pază.
Totodată, au fost constatate 999 contravenţii, dintre care 291 fiind încălcări ale Legii nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 74 la Legea nr. 12/1990, pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de peste 24.500 de lei. Totodată, au fost reţinute 85 de permise de conducere şi 22 de certificate de înmatriculare.
Doi posesori de MEPI depistaţi şi... depuşi după gratii
Pentru a „ilustra" cât mai bine munca depusă de oamenii legii în cadrul acestei campanii, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa, Gelu Manolescu, ne-a oferit şi câteva exemple de infractori identificaţi. Astfel, poliţiştii din Năvodari au depistat şi depus în Penitenciarul Poarta Albă pe Sorin Moroianu, de 41 de ani, şi Traian Zaharia, de 30 de ani, ambii din Năvodari, care posedă mandat de executare a pedepsei cu închisoarea (MEPI), având de executat câte doi ani de închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul rutier şi furt calificat.
Poliţiştii din Medgidia îl cercetează în stare de libertate pe Denis Bechir, de 29 de ani, din Medgidia, care, în seara de 11 noiembrie a.c., a fost depistat în trafic în timp ce conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice (1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat). Mai mult, bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge.
Poliţiştii din Peştera îl cercetează în stare de libertate pe Sorin Luca, de 34 de ani, din localitate, care, în seara de 11 noiembrie a.c., a fost depistat în trafic în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere.
Teodosie - cercetat pentru două furturi
Poliţiştii de la transporturi l-au depistat pe Romulus Arvatu, de 48 de ani, din Constanţa, fără ocupaţie, care a sustras de la vagoanele de marfă din incinta Portului Constanţa mai multe piese componente de la timoneria de frână a acestora. Prejudiciul, în valoare de 500 de lei, a fost recuperat integral şi predat societăţii prejudiciate. Cel în cauză este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de „pătrundere fără drept în zona de siguranţă a infrastructurii feroviare" şi furt.
În data de 12 noiembrie, poliţiştii Secţiei 3 l-au depistat pe Beihan Chiry, de 37 ani, din Constanţa, care, cu o adeverinţă de salariu falsă, a încercat achiziţionarea de bunuri de la o societate comercială. Bărbatului i s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunile de fals, uz de fals şi tentativă de înşelăciune.
În aceeaşi zi, poliţiştii Secţiei 2 l-au identificat pe Costică Ionuţ Teodosie, de 19 ani, din Constanţa, care - s-a stabilit în urma cercetărilor - este suspect de comiterea a două furturi din auto săvârşite pe 11 octombrie, fapte înregistrate şi rămase iniţial cu autori necunoscuţi. Prejudiciul, în valoare de 500 de lei, a fost recuperat şi predat părţilor vătămate. Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, cu autorul în stare de libertate.
Au furat 60 de saci cu seminţe de orz
În noaptea de 12/13 noiembrie 2010, lucrătorii Biroului Rutier Municipal Constanţa au oprit şi scos din trafic pe str. Vîrfu cu Dor un autoturism condus de Daniel Marius Glica, de 21 de ani, din Cumpăna, care avea permisul de conducere suspendat. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal, fiind cercetat în stare de libertate.
În aceeaşi noapte, poliţiştii rutieri au oprit şi scos din trafic pe bulevardul Mamaia un autoturism condus de Florin Moscu, de 43 de ani, din Constanţa, care avea o îmbibaţie alcoolică de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Petrecăreţului i s-a întocmit dosar penal, fiind cercetat în stare de libertate.
Poliţiştii din Crucea îi cercetează în stare de libertate pe Marian Vasile, de 20 de ani, Vasile Cojocaru, de 26 de ani, şi pe Ionuţ Cojocaru, de 24 de ani, toţi din Crucea, care, în perioada 02-05 noiembrie a.c., pe timpul nopţii, au pătruns prin efracţie în magazia unui localnic, de unde au sustras 60 de saci cu seminţe de orz, în valoare de 7.500 lei.
Hoţii de motorină şi cablu telefonic au fost prinşi
Poliţiştii de la transporturi i-au depistat pe Săndel Lungu, de 21 de ani, din comuna Gârliciu, şi pe Andrei Alin Alexandru, de 21 de ani, din comuna Crucea, care au sustras cantitatea de 20 de litri de motorină din incinta unei societăţi, în valoare de 100 de lei. Totodată, a fost depistat şi Aurel Mitală, de 44 de ani, din Agigea, care a sustras cantitatea de 120 de litri de motorină, în valoare de 600 de lei, din incinta aceleiaşi societăţi. Cei în cauză sunt cercetaţi în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Totodată, poliţiştii de la transporturi au identificat ca suspecţi de comiterea furtului a 40, respectiv 45 metri liniari de cablu telefonic din zona triajului CF Port Constanţa Sud, pe Fănel Curt, de 35 de ani, din Constanţa, Aurel Tătar, de 33 de ani, din oraşul Techirghiol, şi pe Vasile Brânză, de 45 de ani, din Constanţa. Prejudiciul a fost recuperat parţial, cei în cauză fiind cercetaţi în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp