Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:14 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jurnal de Constanţa Închisoare pentru angajatorii cu peste cinci „negrii pe plantaţie“

ro

06 Apr, 2011 12:08 1008 Marime text

Pe 1 mai 2011 va intra în vigoare noul Cod al Muncii. Acesta conţine numeroase modificări privind relaţiile dintre angajat şi angajator, de aceea conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă îi sfătuieşte pe agenţii economici să se documenteze foarte bine privind schimbările legislative.

„Acest nou Cod al Muncii aduce sancţiuni mai mari şi mai grave angajatorilor care folosesc munca la negru. Totodată, ca o noutate, şi angajaţii depistaţi că acceptă să muncească fără forme legale sunt pasibili de amenzi cuprinse între 500 şi 1000 de lei. Pe lângă amenzi, pot fi aplicate şi sancţiuni penale", a declarat Tiberiu Pleşu, inspector-şef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa.

Astfel, angajatorii depistaţi cu peste cinci lucrători fără forme legale de muncă pot face între unul şi doi ani de închisoare sau între şase luni şi un an, pentru neacordarea salariului minim garantat prin lege. O altă noutate o reprezintă posibilitatea de condamnare la unul sau doi ani de detenţie a celui care angajează străini despre care ştie că stau ilegal pe teritoriul României. Închisoare de la şase luni la un an sau amendă penală pot primi angajatorii care, în repetate rânduri, nu permit inspectorilor de muncă să desfăşoare controlul. Foarte important de reţinut este că, în momentul în care aceste fapte sunt constatate, instanţa de judecată poate impune pentru angajatorul respectiv şi interzicerea anumitor drepturi, cum ar fi participarea la anumite contracte de achiziţii, poate să-i suspende sau să-i închidă temporar activitatea sau poate să-i interzică participarea la anumite programe europene, pe o perioadă de cinci ani.

 

Amenzi usturătoare pentru toată lumea

Potrivit noului Cod al Muncii, agenţii economici vor fi amendaţi cu 1.000 până la 2.000 de lei, dacă nu îi înmânează angajatului un exemplar al contractului de muncă. În plus, este obligatoriu ca salariatul să aibă la punctul de lucru un exemplar al contractului său individual de muncă, astfel încât să poată să-l prezinte organelor de control, atunci când i se solicită. Pentru agenţii economici care folosesc lucrători fără contract individual de muncă, amenda minimă este de 10.000 de lei, iar cea maximă de 20.000 de lei pentru fiecare persoană.

De asemenea, angajatorii care refuză înregistrarea demisiei lucrătorului vor fi sancţionaţi cu amenzi între 1.500 şi 3.000 de lei. Aceeaşi amendă va fi aplicată şi pentru cei care nu ţin evidenţa muncii şi nu realizează pontajul zilnic, care nu respectă plata muncii suplimentare, repaosul săptămânal al angajatului sau munca de noapte.

 

După 1 mai încep controalele

Inspectorul şef al ITM, Eugen Bola, a ţinut să precizeze că „e bine ca, până la data de 1 mai, angajatorii să facă o lectură a noului Cod al Muncii, pentru că, în timpul verificărilor noastre, am constatat că patronii sau administratorii nu cunosc dispoziţiile din Codul Muncii şi lasă totul pe seama contabililor sau a societăţilor de contabilitate. E bine să ştii ce să ceri celeilalte părţi, căreia îi soliciţi o prestaţie". Asta în condiţiile în care, toate aceste prevederi, anterior menţionate, sunt valabile inclusiv pentru subcontractori, deci angajatorul nu mai poate veni cu motivaţia că nu a ştiut, că e treaba contabilului. „Angajatorul este răspunzător pentru tot ceea ce se întâmplă în societatea sa", a precizat şi Pleşu.

Potrivit reprezentanţilor ITM, după intrarea în vigoare a noilor prevederi legale, inspectorii ITM vor intensifica controalele la societăţile comerciale din judeţ. În acest sens, efectivul de inspectori va fi mărit şi cu o parte din cei care se ocupau de evidenţa cărţilor de muncă.

http://www.jurnaldeconstantaonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii