Jurnal de Constanta Referendumul de la Constanţa, motiv de dispută între PDL şi Constantinescu
Jurnal de Constanta:Referendumul de la Constanţa, motiv de dispută între PDL şi ConstantinescuTema reorganizării teritoriale a României este principalul subiect de discuţie din ultimele săptămâni. Toată lumea are câte o părere: fie pro, fie contra. Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, la fel ca şi alţi şefi de autorităţi judeţene din ţară, a propus organizarea unui referendum pentru a afla dacă locuitorii judeţului sunt sau nu de acord cu desfiinţarea judeţului. Propunerea lui Nicuşor Constantinescu a fost aprobată miercuri, 22 iunie, într-o şedinţă extraordinară. Pedeliştii constănţeni au lipsit de la întrunire motivând că, în opinia lor, şedinţa este convocată nelegal şi propunerea lui Constantinescu este complet inoportună.
Nicuşor Daniel Constantinescu le-a propus consilierilor judeţeni să se întrunească miercuri, 22 iunie 2011, în şedinţă extraordinară pentru a dezbate şi a vota propunerea de organizare a unui referendum cu întrebarea „Sunteţi de acord cu desfiinţarea judeţului Constanţa?".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp