Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:39 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jurnalul de Constanţa Băneasa, viitor Centru operaţional transfrontalier

ro

07 Jul, 2011 11:50 569 Marime text

În prezenţa directorului general din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Iulian Bara, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Constanţa şi ai celorlalţi parteneri locali au semnat contractul de finanţare al unui proiect transfrontalier ce va fi implementat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007 - 2013. Pe 11 iulie, la Dobrich, reprezentanţi ai CJC vor semna un alt contract de finanţare pentru alt proiect transfrontalier ce va veni în completarea celui „parafat" miercuri, 6 iulie, la Constanţa. Un proiect intitulat sugestiv „Echipamente pentru salvarea vieţilor noastre", al cărui lider de proiect este Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), iar parteneri sunt municipalitatea Krushari, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea", Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi municipalitatea General Toshevo din Bulgaria, va prinde viaţă în perioada următoare. Demersurile pentru implementarea lui au început din 2009 şi 2010, iar acum va putea fi pus în practică printr-o colaborare cu vecinii bulgari. Semnarea contractului de finanţare din partea română a avut loc la sediul CJC în prezenţa atât a directorului general din MDRT, cât şi a reprezentanţilor autorităţilor locale bulgare implicate în proiect. Obiectivele acestuia sunt îmbunătăţirea coeziunii sociale prin stabilirea unui mod de acţiune concertat în vederea salvării de vieţi omeneşti; înlăturarea barierelor inter instituţionale în domeniul asistenţei în cazul situaţiilor de urgenţă; îmbunătăţirea managementului riscului, inclusiv în cazul unor dezastre naturale, precum şi reducerea timpului de răspuns în cazul situaţiilor de urgenţă şi îmbunătăţirea metodelor şi a mijloacelor de intervenţie la locul producerii unui accident. Implementarea acestui proiect a fost estimată la 5.999.378 de euro, din care peste cinci milioane vor fi acoperiţi prin FEDR, iar diferenţa de la bugetul de stat român şi bulgar, precum şi din contribuţii proprii ale partenerilor implicaţi. Prin derularea proiectului se vor achiziţiona un echipament autoutilitar pentru deplasarea pe teren accidentat şi pe zăpadă, un altul ce va fi utilizat la deszăpezirea drumurilor, un elicopter complet utilat, care va dispune de toate dotările necesare, conform reglementărilor legale, pentru a putea efectua acţiuni de intervenţie în caz de urgenţă, un autoturism, 12 note-book-uri şi 12 harduri externe, precum şi o cameră digitală performantă. Aşa cum a precizat preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, Centrul operaţional transfrontalier pentru situaţii de urgenţă va funcţiona la Băneasa. „Aici urmează să se realizeze, în sediul fostului spital recent desfiinţat, o secţie de primire urgenţe a SCJU Constanţa. Cadrele medicale ce vor fi pregătite în cadrul aceluiaşi proiect vor deservi această secţie", a adăugat şeful CJC.

Precizarea lui Constantinescu a survenit ca urmare a faptului că, graţie proiectului semnat miercuri, vor beneficia de cursuri de instruire 37 de persoane - şase cadre medicale, 10 asistenţi medicali, 12 paramedici din România şi Bulgaria, cinci persoane care vor deservi elicopterul şi se vor ocupa şi de întreţinerea acestuia, precum şi patru persoane care vor deservi echipamentele din Bulgaria.

Tot în cadrul proiectului „Equipment to save our lives" vor fi elaborate şi trei studii de fezabilitate. Unul vizează realizarea unui heliport la Băneasa, altul va fi pentru reabilitarea şi extinderea unor corpuri de clădire ale ISU „Dobrogea", iar ultimul este pentru realizarea a două poligoane de antrenament. Profitând de prezenţa reprezentantului MDRT, precum şi de semnarea contractului de finanţare pentru proiectul „Equipment to save our lives", preşedintele CJC a ţinut să sublinieze importanţa şi necesitatea menţinerii actualei structuri administrativ-teritoriale a ţării. Altfel spus, Constantinescu a vrut să atragă atenţia asupra necesităţii păstrării judeţului Constanţa în forma actuală şi renunţarea, cel puţin pentru încă o perioadă, la reorganizarea teritorială a ţării. „Ce s-ar fi întâmplat dacă judeţul Constanţa era desfiinţat ca persoană juridică? Se amâna implementarea acestui proiect ani de zile. România, Bulgaria şi Ungaria s-au angajat ca pe proiectele POR şi proiectele transfrontaliere să nu modifice structurile administrative până la implementarea respectivelor proiecte. Sunt angajamente pe care trebuie să le respectăm cu toţii, indiferent de ce viziuni politice avem astăzi sau mâine", a subliniat preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu.

www.jurnaldeconstantaonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii