Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:16 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de opinie Aceşti şoferi zăpăciţi şi maşinile lor ucigaşe

ro

25 Oct, 2010 11:56 1087 Marime text

Un bărbat a murit şi alţi zece au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma mai multor accidente rutiere produse în acest weekend în judeţ. Dintre toate, cel mai grav eveniment rutier s-a produs ieri dimineaţă, în jurul orei 06.30. Gabriel Mihai Mazuru se afla la volanul autoturismului marca „Seat Leon", cu numărul de înmatriculare B 78 HLD, şi se îndrepta dinspre Constanţa către Medgidia. Ajuns la kilometrul 29 din dreptul localităţii Castelu, şoferul „Seat"-ului s-a angajat într-o depăşire riscantă, fără să se asigure, şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism marca „Mitsubishi", înmatriculat B 95 FOH, condus de Dănuţ Ionescu, ce se deplasa regulamentar din sens opus. În urma impactului deosebit de violent, Mazuru a decedat pe loc, iar trupul său a fost scos dintre fiarele contorsionate ale maşinii doar de pompierii militari de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea. La o mică diferenţă de timp, în aceeaşi dimineaţă, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Medgidia au fost solicitaţi să intervină pentru descarcerarea unui alt şofer implicat într-un accident rutier la Ciocârlia de Sus. Gheorghe Moldoveanu se afla la volanul autoturismului marca BMW, iar în dreptul localităţii a pierdut controlul volanului şi s-a izbit violent de un copac de pe marginea şoselei. Moldoveanu se deplasa pe Drumul Naţional 3, dinspre Cobadin spre localitatea Murfatlar. În urma impactului cu pomul, Gabriela A., în vârstă de 16 ani, pasager în dreapta, a avut nevoie de îngrijiri medicale. Atât şoferul, cât şi pasagera minoră au fost transportaţi la spital pentru investigaţii.

Noroc chior

Cinci tineri ce se întorceau de la o discotecă din localitatea Pecineaga au avut zile, potrivit medicilor, după ce maşina cu care se deplasau s-a răsturnat de mai multe ori. Accidentul spectaculos s-a produs pe drumul ce leagă localităţile Pecineaga şi Dulceşti. Autoturismul cu care cei cinci petrecăreţi se deplasau s-a făcut praf, după ce şoferiţa a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat de mai multe ori pe şosea. Lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere au precizat că tânăra de 22 de ani ce se afla la volanul autoturismului a pierdut controlul direcţiei într-o curbă, din cauza vitezei mari. În urma măsurătorilor, poliţiştii nu au descoperit nicio urmă de frânare, însă au putut preciza că maşina s-a rostogolit aproximativ 20 de metri pe şosea. Şoferiţa a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Tânăra şoferiţa le-a mărturisit poliţiştilor că accidentul s-a produs ca urmare a unei şicanări din trafic cu o altă maşină. Oamenii legii au continuat cercetările la faţa locului, iar acum urmează să stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.

http://lideruldeopinie.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii