Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:58 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de opinie Buldogul muscat mortal de "javra ordinara" - Demisie de... oroare prezidenţială

ro

28 Sep, 2010 14:05 626 Marime text

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a ajuns, ieri dimineaţă, la Palatul Victoria pentru a-şi prezenta demisia, în urma scandalului generat de marşul ilegal al poliţiştilor şi după ce preşedintele şi premierul au renunţat la serviciile de escortă ale Poliţiei. Se pare că ministrul de Interne, Vasile Blaga, ar fi luat decizia de a demisiona după ce a refuzat să facă ceea ce i-a propus Traian Băsescu: să îi demită pe şefii Poliţiei şi Jandarmeriei. Ministrul ar fi considerat că cei doi nu sunt vinovaţi pentru comportamentul celor 6.000 de poliţişti care au mărşăluit ilegal până la Cotroceni. Blaga a vorbit despre propria-i demisie ca fiind una „de onoare". Vasile Blaga a declarat că i-a prezentat ieri dimineaţa premierului Emil Boc demisia de onoare din fruntea MAI, afirmând, totodată, că nu poate accepta ca unele gesturi făcute de poliţiştii care au protestat pe 24 septembrie să devină „element de raportare" pentru toţi lucrătorii din minister. Ca urmare a gestului făcut de Blaga, şi toţi ceilalţi şefi de arme din ministerul condus de acesta şi-au scris demisiile: secretul de stat Dan Valentin Fătuloiu, şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din MAI, şeful Poliţiei Române, chestorul Petre Tobă, şeful Jandarmeriei, generalul Olimpiodor Antonescu, şeful Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), chestorul Liviu Popa, şeful Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), Ştefan Pop, dar şi Mihai Bretan, adjunct al şefului Poliţiei de Frontieră. Pus în faţa unei astfel de situaţii, toţi cei enumeraţi mai sus au fost convocaţi de către preşedintele Băsescu la Palatul Cotroceni. În cadrul întâlnirii de câteva ore, se pare că Băsescu le-a cerut şefilor din Ministerul Administraţiei să lupte pentru consolidarea imaginii instituţiei, dar şi pentru atingerea obiectivului prioritar pentru România, respectiv intrarea în spaţiul Schengen şi, de asemenea, a adus în discuţie, iar, atacul la siguranţa statului (?!).

Să şteargă "POLIŢIA"

Sindicaliştii care au organizat marşul de vineri, pe traseul Piaţa Victoriei - Palatul Cotroceni, nu pot fi sancţionaţi pentru nerespectarea legalităţii, a afirmat ieri, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele „Cartel Alfa", Petru Dandea. Potrivit lui Dandea, Jandarmeria a fost informată cu privire la marşul care a urmat mitingului poliţiştilor şi al altor sindicalişti de la „Cartel Alfa". Vicepreşedintele „Cartel Alfa" a mai spus că şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost informat pe această temă şi „nu s-a opus deplasării" din Piaţa Victoriei spre palatul prezidenţial. Acesta i-a mai recomandat preşedintelui, care s-a supărat că protestatarii au strigat „javră", să verifice în dicţionar definiţiile cuvintelor hoţ şi javră. „Dacă va vedea explicaţiile pentru cele două cuvinte, ar trebui să nu mai fie supărat, pentru că se strigă în ultimul timp. «Hoţ» are o conotaţie sensibil mai negativă şi mai gravă decât «javră»", a zis Dandea. Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Marin Gruia, a cerut, în cadrul aceleiaşi conferinţe, ca premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu să îşi prezinte demisiile de onoare, după exemplul ministrului de Interne, Vasile Blaga. „Le cerem să facă aşa cum a făcut Blaga, deşi cred că lui i s-a cerut, nu cred că a fost un gest făcut de bunăvoie", a declarat Marin Gruia. „Dacă preşedintele nu mai are nevoie de Ministerul de Interne, şi noi vrem să renunţăm la el ca preşedinte. Nici noi nu mai avem nevoie de el şi vrem să renunţăm. Dacă dumneavoastră nu ne mai vreţi, nici noi nu vă mai vrem", i-a transmis liderul SNPPC preşedintelui Traian Băsescu. „Pentru consecvenţa declaraţiilor prezidenţiale, poliţiştii recomandă radierea inscripţionării POLIŢIA de pe maşinile care aparţin SPP şi care sunt conduse de cadre ale SPP costumate în uniforme ale Poliţiei Rutiere", a mai spus Gruia.

Dictatorul modern

Marin Gruia a mai spus că speră ca decizia preşedintelui de a-l determina pe Vasile Blaga să plece de la MAI să nu afecteze aderarea României la Spaţiul Schengen. „Pe zi ce trece se aşterne o dictatură modernă. România va ajunge într-un colaps social, economic şi politic dacă acceptăm astfel de lucruri", a mai spus preşedintele SNPPC. Sindicaliştii sunt indignaţi şi de faptul că singura reacţie a preşedintelui Traian Băsescu a fost legată de aspectele simbolice ale protestului, reacţie care a fost extrapolată în afirmaţii de subminare a autorităţii de stat de către Poliţie şi Jandarmerie. Sindicaliştii resping acuzaţia preşedintelui privind subminarea autorităţii de stat, precizând că această noţiune ar presupune un atac armat sau violenţe, niciuna dintre aceste condiţii nefiind, însă, îndeplinită la protestul de vineri. „Nicio componenţă prevăzută de Codul penal nu a fost săvârşită. Sunt afirmaţii deosebit de grave şi, dacă preşedintele Traian Băsescu nu le va demonstra, vom merge până la capăt şi vom face plângere împotriva lui", a mai spus liderul SNPPC. Gruia a mai precizat că, în urma acţiunii de vineri, şefilor inspectoratelor judeţene li s-au cerut liste cu poliţiştii care au participat la acţiunea de protest, lucru făcut pentru intimidarea conducerii sindicatului.

http://lideruldeopinie.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii