Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:06 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de opinie "Chinezismele" clandestine invadează porturile

ro

20 Oct, 2010 11:45 798 Marime text

Poliţiştii de la Transporturi Maritime Constanţa au descoperit aproximativ 9.500 de articole de îmbrăcăminte şi o mie de obiecte de design interior, în urma controlului efectuat asupra a două containere sosite în portul Constanţa din China. Bunurile, în valoare de peste 580.000 de euro, au fost indisponibilizate. Controlul cu pricina a avut loc la data de 18 octombrie a.c. şi a fost efectuat de lucrătorii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime Port Constanţa, în colaborare cu lucrători din cadrul Biroului Naval Constanţa Sud - Agigea. În urma controlului, oamenii legii au descoperit 9.484 de articole de îmbrăcăminte, respectiv jachete din material textil şi canadiene de damă, din bumbac. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază titularul mărcii înregistrate. În aceeaşi zi, oamenii în uniformă au efectuat un alt control al mărfurilor dintr-un container sosit în portul Constanţa Sud la data de 13 octombrie a.c., din Hong Kong, încărcat cu 341 colete cu diverse mărfuri. În plus faţă de mărfurile consemnate în declaraţia vamală, în container au mai fost găsite 990 de lămpi din sticlă cu fitil, pentru parfumat spaţiile interioare. Mărfurile nedeclarate, în valoare de aproximativ 50.000 de lei, au fost reţinute de către organele vamale. „În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de folosire acte nereale la Autoritatea Vamală. Cercetările continuă în vederea identificării şi tragerii la răspundere a tuturor persoanelor participante la săvârşirea faptelor", a declarat Gelu Manolescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa.

http://lideruldeopinie.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii