Liderul de opinie CJC recompensează creatorii de mărţişoare
Liderul de opinie: CJC recompensează creatorii de mărţişoareCampania „Donează un mărţişor" iniţiată de Consiliul Judeţean Constanţa, în parteneriat cu Fundaţia „Fantasio", a încheiat prima etapă, ieri, la Pavilionul Expoziţional, după ce sâmbătă preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, a înmânat premiile celor 132 de elevi, pentru confecţionarea celor mai frumoase mărţişoare. Pe 4 martie urmează cea de-a doua etapă a campaniei - licitarea mărţişoarelor câştigătoare, banii obţinuţi fiind destinaţi ajutorării a doi copii bolnavi de leucemie, Cătălina Apreutesi din Valu lui Traian şi Lucian Aldeş din Agigea. „Am fost surprins de participarea constănţenilor la această campanie în premieră şi le mulţumesc din suflet pentru că au sărit astfel în ajutorul celor doi copii", a declarat, după premiere, Nicuşor Constantinescu.
Loviţi de leucemie
Obiceiul mărţişorului, simbol ancestral al unui vechi scenariu de înnoire a timpului în pragul primăverii, este legat, potrivit tradiţiei, de momentul morţii şi naşterii simbolice a unei zeităţi feminine autohtone - Baba Dochia. „Mărţişor" este şi denumirea populară a lunii martie, luna începutului de an agrar. Numai că semnificaţia mărţişorului s-a diluat odată cu trecerea anilor. În trecut, el era confecţionat de mame, care adăugau la şnurul bicolor, împletit din fire de lână, câte o monedă de argint sau chiar de aur şi-l legau la mâna copiilor în dimineaţa zilei de 1 martie, înainte de răsăritul soarelui. Se credea că, în felul acesta, copiii erau apăraţi de rele şi de boli şi că aveau să fie sănătoşi, precum argintul (culoarea deschisă a metalului nobil simbolizând puritate), şi roşii la faţă, precum culoarea roşie din şnur. Nu ştim dacă de aici a pornit şi ideea lui Nicuşor Constantinescu, şeful administraţiei judeţene, cert e că ideea îi aparţine, aceea de a organiza un târg de mărţişoare pentru a ajuta cei doi copii. Asta pentru că pentru Cătălina şi Lucian nu mai sunt de ajuns mărţişoarele de la mame, după ce, de la vârste fragede (ambii au în jur de opt ani), au fost loviţi de o boală cruntă: leucemia.
Mărţişoare răsplătite cu premii
Sute de copii de la şcolile din judeţ s-au întrecut între ei, dar şi pe sine, lucrând mărţişoare. Mesajul lor a fost acela că un mărţişor poate salva vieţi: ei au însufleţit, pentru câteva zile, Pavilionul Expoziţional din Constanţa. Mărţişoarele şi felicitările create de mâinile lor au aşteptat să fie cumpărate de vizitatori, iar aşteptările le-au fost răsplătite de constănţenii care, cu un simplu gest, au reaprins speranţa pentru Cătălina şi Lucian, bolnavi de leucemie. Gestul lor frumos nu a rămas nerăsplătit, pentru că autorităţile judeţene i-au premiat pe realizatorii celor mai frumoase simboluri ale primăverii cu şnur alb şi roşu. Iar cum mărţişoarele au fost puse la vânzare, mulţi constănţeni au venit la Pavilionul Expoziţional să le cumpere şi să facă, astfel, o donaţie. Cei doi copii au, însă, nevoie de medicamente şi trebuie să meargă la Bucureşti în fiecare lună pentru analize, iar familiile lor nu-şi permit costurile tratamentului şi deplasării. Pe 4 martie, cele mai frumoase mărţişoare alese de juriul campaniei vor fi licitate de oameni de afaceri, pentru a completa sumele necesare celor doi copii. La dispoziţia dumneavoastră, dragi constănţeni, încă mai sunt deschise două conturi bancare. RO 58 RNCB 0114032057340064 pentru donaţii în euro şi RO 85 RNCB 0114032057340063 pentru donaţii în lei. Pentru toţi copiii care au participat la campania „Donează un mărţişor", Consiliul Judeţean Constanţa a organizat, sâmbătă, o ceremonie în cadrul căreia, preşedintele Nicuşor Constantinescu i-a premiat pe cei a căror imaginaţie i-a uimit până şi pe cei mari. Gestul lor de a ajuta doi copii bolnavi de leucemie prin campania derulată de CJC şi Fundaţia „Fantasio", a fost astfel răsplătit. Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a venit împreună cu soţia şi cei doi copii pentru a alege câteva simboluri cu şnur alb şi roşu. Printre cumpărători s-a numărat şi senatorul Nicolae Moga. Şi el a cumpărat mărţişoare pentru soţie şi colege, ba chiar şi pentru colegi, declarând că i-a fost foarte greu să aleagă din diversitatea de mărţişoare expuse.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp