Liderul de opinie Dezertarea bisturielor - În cinci ani nu vor mai exista chirurgi
Liderul de opinie: Dezertarea bisturielor - În cinci ani nu vor mai exista chirurgiPeste jumătate din medicii rezidenţi constănţeni au luat calea străinătăţii. Nimic nu îi mai motivează pe aceştia să profeseze în ţară. Pe lângă lipsurile din spitale - medicamentele pe cale de dispariţie, materialele sanitare insuficiente etc. -, motivaţia financiară este cea mai frecventă cauză a plecării tinerilor medici. Nimeni nu îşi mai doreşte să înveţe şi să practice medicină pentru 750 de lei, salariul unui rezident. Migraţia medicilor nu este un subiect nou, dar mereu de actualitate, mai ales că, în ultimii doi ani, situaţia s-a agravat. „Anul trecut, Facultatea de Medicină a scos 87 de medici rezidenţi. 47 dintre ei sunt deja plecaţi, iar restul au actele depuse pentru a pleca în străinătate", a declarat medicul Florian Stoian, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa. Potrivit acestuia, nu numai medicii tineri pleacă pe capete în străinătate, ci şi doctorii cu vechime din spital. „Am întâlnit medici la 50 de ani care vor să plece", a subliniat dr. Florian Stoian. Potrivit purtătorului de cuvânt al SCJU Constanţa, medicii rezidenţi din România sunt foarte bine pregătiţi din punct de vedere teoretic şi practic, dar „în străinătate au un salariu de zece ori mai mare decât aici". De altfel, şi chirurgii din unitatea sanitară constănţeană au început să-şi facă probleme că nu or să mai aibă cu cine să opereze. „Două asistente de sală au demisionat şi au plecat la muncă în străinătate. Specializarea lor durează foarte mult timp şi niciun medic nu operează singur. Degeaba este extrem de bun profesionist dacă nu are şi o echipă în spate pe măsura sa", a declarat dr. Bogdan Davidescu, şeful Clinicii de Neurochirurgie. Ţinând cont de ritmul în care medicii migrează, există posibilitatea ca, în maximum cinci ani, la SCJU Constanţa să nu mai fie medici care să efectueze intervenţii chirurgicale. Potrivit estimărilor Ministerului Sănătăţii, numărul medicilor care urmează să plece în străinătate ar putea ajunge, până la finele anului în curs, la 2.500, cel mai mare din ultimii patru ani. În intervalul 2007-2009, din România au plecat 5.500 de medici: 1.500 în 2007, 2.100 - în 2008 şi 1.900 - anul trecut. Conform statisticilor, salariul mediu al medicilor în statele dezvoltate ale Uniunii Europene este de 3.500 de euro, de circa 10 ori mai mare decât cel din România.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp