Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:20 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de opinie Guvernul găunos le face toate pe dos!

ro

06 Oct, 2010 12:37 1401 Marime text

8.500 de profesori au protestat, ieri, în Capitală, de Ziua Mondială a Educaţiei. Nu a scăpat de furia protestatară niciuna dintre instituţiile care le-a călcat profesorilor drepturile în picioare. Dascălii arondaţi Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) au staţionat revendicativ un ceas şi jumătate, între orele 11.00 - 12.30, în Piaţa Victoriei, şi de aici au pornit în marş la Ministerele Muncii şi Educaţiei, unde au protestat alte 60 de minute. Pe parcursul marşului, dar şi la momentul staţionării, manifestanţii şi-au strigat neîncetat nemulţumirile. Profesorii de la FEN şi „Spiru Haret" - în număr de 2.500 - au luat cu asalt, începând cu ora 12.00, Palatul Cotroceni, unde au manifestat timp de aproape două ore. Sindicaliştii aveau bannere cu mesaje în versuri: „Vine iarna cea geroasă, noi stăm chirciţi în casă / N-avem bani, n-avem mâncare / Vouă ce vă pasă oare" şi au arborat caricaturi cu preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc. În Piaţa Victoriei, manifestanţii au scandat „Jos Guvernul" şi au ridicat pancarte pe care scria „Să muriţi bine", „Urlă foamea-n noi". Liderii FSLI au adresat în Piaţa Victoriei un mesaj de condoleanţe preşedintelui Traian Băsescu, iar apoi au intonat în cor imnul naţional. Tonul imnului a fost dat de un copil care avea prinsă pe haină o foaie pe care scria „Trăim fără educaţie", mesaj însoţit de multe semne de întrebare. Protestatarii de la FEN şi „Spiru Haret" i-au dedicat preşedintelui Traian Băsescu o broşură numită „Omagiu", în care îi amintesc de promisiunile făcute din 2004 până în prezent şi, deşi au promis să nu scandeze, au cerut demisia acestuia, a premierului şi a ministrului Educaţiei.

Au cerut demiterea „repetenţilor"

Profesorii de la FSLI au adus la protest o catedră şi un scaun vechi, precum şi două table în care erau trecute note pentru premierul Emil Boc şi ministrul Daniel Funeriu, ambii fiind declaraţi „repetenţi". Conform menţiunilor de pe tabla pe care era notată activitatea premierului Emil Boc, acesta „a primit" 2 la Legea salarizării, 3 - la finanţarea învăţământului, 1 - la aplicarea Legii 221, 2 - la Legea pensiilor, 1 - la măsurile anticriză. Potrivit calificativelor primite, premierul a fost declarat „repetent". Pe ministrul Funeriu, dascălii l-au notat cu 4 la reforma învăţământului, 2 - la Legea educaţiei, 2 - la calitatea în educaţie, 2 - la programele şcolare, 1 - la dialog social, rezultând astfel acelaşi „statut" de „repetent". Profesorii s-au declarat dezamăgiţi că pe 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educaţiei, în România, evenimentul este sărbătorit de ani de zile prin proteste. Dascălii au mai spus că peste tot în lume această zi este una de sărbătoare, iar în România se pregăteşte înmormântarea şcolii româneşti.

Nu s-au lecuit de negocieri...

În urma discuţiilor avute cu protestatarii, fără să le ofere soluţii la problemele lor, ministrul Muncii, Ioan Botiş, a îndrăznit să iasă între ei, ceea ce a atras aprige huidueli din partea manifestanţilor. Cu toate că nu s-au ales cu nimic în urma protestului, liderul FSLI, Aurel Cornea, a declarat, la finalul întâlnirii, că astăzi va avea loc o nouă întâlnire cu ministrul Ioan Botiş, referitoare la Legea salarizării unitare şi Legea salarizării din 2011. La ce îşi mai au rost discuţiile, numai ei ştiu! Şi sindicaliştii de la FSLI, în urma întrunirii cu consilieri ai preşedintelui Traian Băsescu, unde au tratat teme legate de salarizare, disponibilizări, Legea educaţiei şi subfinanţarea sistemului, au obţinut promisiunea unei întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu.

http://lideruldeopinie.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii