Liderul de opinie Hamul pe enoriaşi, de hramul Sfântului Andrei - Prea cuvioasa bişniţă

Nu există zi de sărbătoare lăsată de la Dumnezeu sau inventată de politicienii puturoşi în care micii bişniţari să nu apară, asemenea ciupercilor după ploaie. Nici marea sărbătoare a Sfântului Andrei, ţinută în judeţul Constanţa cu mare alai şi fast, nu a făcut rabat de la regulă. Primăria Ion Corvin, pe raza administrativă a căreia funcţionează mănăstirea „Sfântul Andrei" şi în a cărei grijă este şi drumeagul ce duce din Drumul Naţional 3 la lăcaşul sfânt, a eliberat mai multe autorizaţii de comercializare cu amănuntul, în apropierea mănăstirii, că mult mai important a fost ca bugetul local să mai scoată un bănuţ pe vreme de criză, decât să se împiedice un circ ieftin şi o bişniţă ascunsă sub straie monahale. Ieri, 30 noiembrie, încă de la primele ore ale dimineţii, micii afacerişti şi-au întins tarabele şi corturile sau, după caz, marfa direct pe pământ, atârnată sau sprijinită. Mare parte dintre comercianţi erau feţe bisericeşti, popi, călugări, măicuţe sau persoane simple, venite de prin toate colţurile ţării, dar puse pe făcut un bănuţ. Nu neapărat cinstit. Dintre zecile de tarabe, la niciuna nu exista vreun preţ afişat. Totul era spus din memorie, în funcţie de cum erai îmbrăcat sau câte produse doreai. Se aflau la vânzare Moşi Crăciuni, crucifixe mai mari sau mai mici, icoane, iconiţe, mătănii, brăţări, brelocuri, accesorii pentru autoturisme, lămpi de veghe de băgat în priză cu câte un Crist răstignit, ca să fii mega credincios şi în timp ce dormi. Nu au lipsit nici covrigii traşi pe sfoară, fără etichetă, preţ sau ambalaj, fără pic de igienă din partea vânzătorilor, turtă dulce, căciuliţe din blană, împletite, dero şi bulion sau dulciuri de la bulgari.

Sfinţiri mai de soi

Obiectele bisericeşti cele mai scumpe erau cele „sfinţite" la biserica X, sau de către părintele Y, un fel de „Bruce Lee e mai tare ca Van Damme". Aceleaşi lucruri, dar fără a fi atinse de divinitate prin mâinile preoţilor hulpavi, identice 99,99%, le găseai şi la 1 leu bucata la cine vroia să plece acasă, fără să se deghizeze în faţă bisericească pentru a umfla preţul. Totul era să cauţi bine şi să întrebi din aproape în aproape, chilipirurile existau peste tot. Aşa cum existau peste tot şi cerşetori. Cerşetori clasici, îmbrăcaţi sărăcăcios, cu diverse infirmităţi, sau călugări ori măicuţe, adunând bani, pentru diverse biserici, mănăstiri ori alte lăcaşuri de cult, s-au perindat printre oamenii veniţi să asiste la slujbă sau să atingă racla cu moaştele Sfântului Andrei. Ciudat, oamenii încă mai cred în ei şi le dau fiecare cât îi lasă inima. La fel de ciudat, nu am auzit de amenzi sau de dosare penale pentru lipsa preţurilor afişate sau lipsa actelor de provenienţă. Un călugăr mai cu iniţiativă a luat un vas cu apă, un mănunchi de busuioc şi a trecut la sfinţit maşinile parcate pe un câmp din apropiere, tariful fiind negociabil, fiecare proprietar să dea cât are şi cât poate. Pentru biserică. Nu pentru el. La un moment dat, am surprins întâmplător, ascuns după maşini, un olog cu un pumn de bani pe care se chinuia să îi aşeze şi să îi numere pentru a-i băga mai bine în buzunar. Dintr-o privire, am realizat că individul avea cu mult mai mulţi bani decât aveam eu în buzunar la momentul respectiv. Mă las de presă şi mă apuc de bişniţă. Sau de cerşit...

http://lideruldeopinie.ro