Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:37 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de opinie Mai bine demisionară decât... bătută

ro

02 Dec, 2010 12:10 1495 Marime text

Tot scandalul iscat la Centrul Judeţean de Aparatură Medicală (CJAM) Constanţa se trage din imposibilitatea Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa de a pricepe statutul instituţiei cu pricina, deşi se află în ograda ei. Cel puţin asta a dedus din legile şi actele studiate directorul CJAM, Tania Gabriela Bugescu. „Peste tot în rezultatele auditului, DSPJ ne confundă. O dată ne asimilează cu spitalul, altă dată ne spune că suntem funcţionari publici. Nu ştie care este statutul nostru. CJAM are personalitate juridică. Ne autofinanţăm, deşi ţinem de DSPJ. Se încearcă discreditarea mea", a explicat aceasta. În plus, aceasta crede că la mijloc se află şi o conspiraţie împotriva ei din dorinţa de a o determina să demisioneze pentru a fi numit în funcţie Liviu Constantin Dinu, fost interimar, împotriva căruia Tania Bugescu a depus plângere penală pentru că ar fi agresat-o fizic de mai multe ori. Directorul CJAM neagă toate acuzele şi neregulile pe care auditorii DSPJ Constanţa afirmă că le-au găsit. Potrivit reprezentantului Ministerului Sănătăţii în teritoriu, dr. Constantin Dina, directoarea s-ar fi angajat singură, adică ea a semnat ca angajat, dar şi ca angajator. Aceasta susţine că, potrivit legii, are tot dreptul să facă acest lucru, fără a fi nevoie de semnătura DSPJ. Cât despre sporurile de calculator acordate, potrivit auditului, în mod ilegal, directorul Tania Bugescu insistă că au fost acordate legal, pentru că ea stă chiar şi 75% din timp în faţa monitorului şi a invocat în acest sens Ordinul 721 din 2005.

Evacuată din birou

Tania Bugescu şi-a pierdut, de azi, şi biroul pe care îl ocupa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa. A fost evacuată din spaţiu şi obligată să se mute într-o cameră de doi metri alături de contabilă. „Legal, nu au dreptul să facă acest lucru. Este sediul nostru social. Am acte care dovedesc că locul nostru este aici, dar problema cu spaţiul este o altă şicană să mă determine să plec", a afirmat directorul CJAM. Se pare că toate presupusele eforturi de a o înlătura de la conducerea Centrului vor da roade într-un final. Tania Bugescu este hotărâtă să demisioneze după ce se rezolvă problema cu auditul. În plus, directoarea spune că tot scandalul acesta i-a afectat şi familia. „Cele două fete ale mele sunt foarte speriate, pentru că aud discuţiile pe care le am cu soţul meu. Cea mică nu mai doarme. Are coşmaruri", a declarat Tania Bugescu. Aceasta a mai precizat că, în cazul în care auditul va prezenta date eronate, în defavoarea ei, va contesta rezultatele în Instanţă.

http://lideruldeopinie.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii