Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:15 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de opinie Medicii resping oferta meschină a CNAS

ro

14 Feb, 2011 15:21 545 Marime text
Medicii de familie ameninţă cu proteste, nemulţumiţi că Executivul vrea să-i oblige să lucreze 24 de ore din 24. Aceştia nu sunt de acord cu limitarea numărului de consultaţii şi reţete, nici cu scăderea preţului unei consultaţii, modificări pe care vrea să le introducă Guvernul. Reprezentantul Asociaţiei Profesionale a Medicilor din Ambulatoriu, dr. Cosmin Alexandrescu, a afirmat că încercarea de a dezbina medicii este de neacceptat. Medicii de familie sunt nemulţumiţi şi de degradarea progresivă a situaţiei acestei specialităţi, dar şi a sistemului de sănătate, în general. Potrivit acestora, contractul-cadru, care urmează să intre în vigoare de la 1 aprilie pe o perioadă de doi ani, nesocoteşte principiul consolidării bazei pentru a întări întregul sistem, decapitează liberalismul profesiei medicale, afectează drepturile pacienţilor şi încearcă deprofesionalizarea. „Proiectul de norme de aplicare a contractului-cadru distruge orice speranţă de supravieţuire a cabinetelor", susţin aceştia. Ei nu sunt de acord cu impunerea aşa-numitului buget orientativ, cu centrele de permanenţă şi nici cu desfiinţarea sporurilor din zonele izolate. Aceştia resping ideea ca unui bolnav cronic să i se accepte o singură reţetă odată la trei luni, în condiţiile în care acesta are mai multe boli asociate, care necesită tratamente, şi uneori, din cauza stării de sănătate, trebuie să ajungă la doctor de mai multe ori. Medicul de familie din Constanţa, Emanuela Grigoraş, crede că veniturile cabinetului său vor scădea cu cel puţin 20%, iar plafonarea sumelor pentru compensate o va determina să prescrie medicamente foarte ieftine şi foarte proaste, în acelaşi timp, pentru a nu fi nevoită să aleagă între bolnavii care vor beneficia şi cei care vor fi lăsaţi pe dinafară. „Nu voi semna un astfel de contract. Nu mă pot limita la 20 de consultaţii pe zi. Nu pot alege cine să se trateze şi cine nu", a afirmat dr. Grigoraş. Dacă medicina primară este prima linie a Sănătăţii, noul contract-cadru o împinge pe marginea prăpastiei. „Medicii de familie sunt extrem de îngrijoraţi. Mulţi vor ajunge la faliment după scăderea finanţării acestui sistem şi după toate regulile impuse de acest contract-cadru. Nu vom face faţă. Suntem într-o situaţie critică", a declarat dr. Zitta Popa, membru al CMF „Tomis", Constanţa. Propunerea înfiinţării serviciului de permanenţă este, de asemenea, respinsă de doctori. Noile reglementări, alături de probleme mai vechi, cum ar fi salariile mici, îi fac pe medici să se gândească tot mai des la un loc de muncă peste graniţe. Numai în ultimii trei ani au plecat să lucreze în străinătate peste 8.000 de specialişti.

http://lideruldeopinie.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii