Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:23 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de opinie "O scrisoare de intenţie nu reprezintă bază legală"

ro

21 Aug, 2010 10:36 851 Marime text
Pe 20 iulie, ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat că a discutat cu unii colegi de Guvern şi caută soluţii să nu se aplice Ordonanţa 63, care obligă la disponibilizări în instituţiile din subordinea autorităţilor locale, dar numai pentru acele instituţii de cultură înfiinţate de stat: „Încă nu avem o soluţie. În ceea ce priveşte exceptarea tuturor instituţiilor de cultură, în acest moment nu putem interveni în textul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului. Doar când îşi reia activitatea Parlamentul. Dar s-ar putea să găsim noi o soluţie mai încolo, încet, încet". Numai că soluţie nu s-a găsit nici mai încolo, nici încet, încet. Când actul normativ nu afectează emitentul, în găsirea unor soluţii ca să nu-i afecteze pe ceilalţi Executivul se mişcă, ia atitudine şi gândeşte mult mai încet, încet decât îi stă în obicei. E adevărat că nici onor ministeriabilul n-a catadicsit să aprecieze - chiar şi cu zecimale - ce înseamnă mai încolo, nici cât de repede înseamnă încet, încet. Din fuga autovehiculului ministerial, Hunor a... stropit cu lista peste deznădejdea artiştilor de la instituţia culturală constănţeană, afirmând că Teatrul de Operă şi Balet „Oleg Danovski" este în subordinea Ministerului Culturii! Ba, ca să întărească bălmăjeala, dar să şi împroaşte cu mizerie portocalie autoritatea locală, scoate o circulară - că doar hârtie avem destulă şi limbă-n gură pedelistă - potrivit căreia (ce să vezi?!) actorii nu intră în tagma disponibilizărilor! Da' de ce n-a avut Cabinetul Boc străfulgerarea asta înainte să dea drumul la ditamai ordonanţa?

Opera... guvernării

Cât despre minister, cel care cu o lună în urmă dădea ca sigură subordonarea teatrului constănţean în ograda ministerială, acelaşi a dat circulara potrivit căreia instituţiile de cultură nu cad sub incidenţa OUG 63. Directorul Operei, Daniela Vlădescu, sare în apărarea ministerului, afirmând că... nu avea cine să dea Ordonanţă de Guvern, pentru că toată lumea era în vacanţă!!! Dar şi OUG 63 tot în vacanţă a fost emisă!!! Dar pe asta n-o mai pune la socoteală! Cert e că, aşa cum era de aşteptat, motanul guvernamental a picat în curtea Consiliului Judeţean! Şi a picat în picioare! Păi, da, că, deşi Ordonanţa 63 - care impune diminuarea angajaţilor din administraţiile locale, sub ameninţarea penală - este opera guvernării, salariaţii de la Teatrul „Oleg Danovski" dau vina pe Consiliul Judeţean pentru disponibilizarea lor! Mai nou, îl acuză şi că nu-şi dă acordul pentru a fi preluaţi de Ministerul Culturii, instituţie care doar şi-a manifestat intenţia de a prelua teatrul în subordine, fără însă a demara procedurile legale. Dar, ca să se întâmple o predare-preluare, legea zice aşa: cel care predă - în speţă CJC - trebuie să dea o hotărâre, prin care e de acord să predea, iar cel care preia - adică Guvernul României, nu Ministerul Culturii! - trebuie să emită şi el o hotărâre, prin care e de acord să preia. În principiu este nevoie de o lege, de un act normativ, de o bază legislativă. „Abia când vor exista cele două acte cu titlu de lege, se poate discuta despre transmiterea unei instituţii în subordinea alteia. Iar datul acordului depinde de 37+1 dintre membrii cu drept de vot în consiliu, aleşi locali ce se vor întruni luni. Dacă vor dori, îşi vor da acordul, dacă nu vor dori, nu-şi vor da acordul!", a declarat purtătorul de cuvânt al CJC, Cristian Moldovanu.

Intenţie fără bază

Pentru preluarea mult trâmbiţată sunt necesare două hotărâri: una a Consiliului Judeţean - de predare, o alta a Guvernului - de preluare. „O scrisoare de intenţie nu reprezintă bază legală", a subliniat Cristian Moldovanu. Ca manager chiar şi al unei instituţii de cultură, Daniela Vlădescu ar trebui să cunoască aceste aspecte şi să ştie că, chiar dacă CJC dă acordul de preluare şi adoptă o hotărâre în acest sens, până nu emite şi Guvernul un act normativ, de orice fel, doar cu putere de lege să fie, preluarea în subordinea ministerului tot nu se poate înfăptui. Iar prevederile legale în vigoare, recte OUG 63 se aplică, fără tocmeală. „Din punct de vedere legal, ei sunt în continuare în subordinea Consiliului Judeţean. Şi vor fi astfel până la semnarea procesului-verbal de predare - primire. O scrisoare de intenţie este o invitaţie, fără putere de lege. Este un acord verbal al unui ministru, nu al Executivului, iar Kelemen Hunor nu reprezintă Guvernul României decât pe zona lui de competenţă", a conchis Moldovanu.

http://lideruldeopinie.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii