Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:24 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de opinie Peştii constănţeni "înoată" în lux

ro

19 Oct, 2010 11:52 1158 Marime text

Vile impozante, maşini luxoase şi niciun loc de muncă. Acesta este CV-ul unui proxenet constănţean care, prin violenţă fizică sau prin alte mijloace mai puţin violente, conving zeci de tinere să practice prostituţia, la început în ţară, după care sunt plasate rudelor sau prietenilor „peştilor" din străinătate. Cele mai frecventate ţări în materie de prostituţie sunt Spania, Italia sau, în unele cazuri, Germania. Uneori, după ce fetele sunt folosite şi şi-au câştigat banii, ele sunt vândute altor proxeneţi în vederea exploatării. Potrivit unor proxeneţi locali, care, din motive lesne de înţeles, au dorit să rămână sub puterea anonimatului, o singură prostituată câştigă într-o singură săptămână... 2.000 de euro! Acesta este cel mai mare câştig într-o singură săptămână şi a fost înregistrat în Germania. Profitul lunar al unui „peşte" de pe urma unei singure tinere este aproximativ 3-4 mii de euro, în ţări precum Spania şi Italia. Astfel se explică vilele impresionante, maşinile de lux şi stilul de viaţă precum al unui rege al unor proxeneţi deveniţi oameni înstăriţi peste noapte. Acest tipar a fost copiat de mulţi astfel de proxeneţi din Năvodari. De altfel, în ultimii ani, zeci de vile au fost ridicate în zonă, iar cetăţenii muncitori şi-au dat seama că o astfel de avere nu poate fi ridicată decât pe infracţiuni.

Bătaia sau... dragostea

Pentru ca o tânără să fie convinsă să se prostitueze, de obicei, proxeneţii apelează la două opţiuni. Prima dintre ele este... bătaia. Tinerele provenite din familii sărace încep prin a se „împrieteni" cu alte fete mai înstărite, care le promit „prietenia veşnică". Astfel, tinerele credule sunt puse în legătură cu „peştii". Aceştia le promit un trai mai bun dacă vor să lucreze în străinătate ca ospătăriţe sau menajere. Tinerele cad mereu pradă unor astfel de oferte şi acceptă să plece în străinătate. Odată ajunse acolo, bătaia este la ordinea zilei, iar chinurile prin care trec sunt greu de imaginat. După ce ajung la propriu „sclavele" proxeneţilor, fetele acceptă să se prostitueze şi să îi îmbogăţească pe protectorii lor, aşa cum le place să li se zică „peştilor". Modelul „Don Juan" este folosit de doar câţiva dintre „peşti". Acesta este unul cât se poate de simplu, ţinta fiindm ca de fiecare dată, fetele din familiile sărace. Proxeneţii pun ochii pe o tânără şi încearcă să o cucerească. O plimbare cu maşina şi visul unui trai mai bun alături de „bărbatul vieţii" fac ca fetele să cadă în plasa proxeneţilor. Pentru acest model, la început, fetele sunt forţate de proxeneţi să se prostitueze pe plan local pentru a face rost de bani. După un timp, tinerele sunt plasate unor prieteni sau rudelor din străinătate. După o perioadă de timp, fetele încep să se obişnuiască cu o astfel de viaţă şi nu mai încearcă să scape de proxeneţi. Astfel, aceştia se îmbogăţesc chiar dacă nu au lucrat nici măcar o secundă din viaţa lor pentru un ban cinstit. De departe cel mai grav lucru este acela că autorităţile locale nu depun nici cel mai mic efort pentru a stabili cauza îmbogăţirii peste noapte a „peştilor". Fără ca nimeni să nu îi bage în seamă, proxeneţii locuiesc în vile impozante şi conduc maşini de lux cumpărate cu banii proveniţi din suferinţa unor biete suflete.

http://lideruldeopinie.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii