Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:39 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de opinie Pizzeria “Merlin” a mierlit-o

ro

29 Jul, 2011 11:43 1447 Marime text

Campania de debranşare a consumatorilor care nu şi-au plătit facturile la RADET de cel puţin un an de zile continuă în municipiul Constanţa. Deşi a fost somat în mod constant, Ionel Petrina nu a mai achitat facturile RADET din data de 31 martie 2010, datorând regiei autonome 2.671 de lei. Urmarea? Echipa RADET a trecut la debranşarea acestuia de la sistemul centralizat de apă caldă şi căldură. „Am achitat ieri 500 de lei din datorie", a comunicat echipei RADET fata proprietarului. Şeful secţiei sud, Suleiman Demirel, a precizat că nu i s-a adus la cunoştinţă, de către biroul urmărire debite, de achitarea vreunei sume. „Cei de la urmărire debite ne anunţă imediat numele proprietarilor care solicită reeşalonarea datoriei pentru a nu se mai proceda la debranşare. Aşa că este exclus să fii plătit ieri cei 500 de lei, dacă ar fi făcut-o ştiam şi noi", a explicat Suleiman Demirel. Vizată pentru debranşare a fost şi pizzeria „Merlin", situată pe strada Ştefan cel Mare, ce figurează în evidenţele financiar-contabile cu un sold debitor în valoare de 7.026 de lei. Proprietarul restaurantului a fost de acord cu întreruperea apei calde şi căldurii, comentând că deţine surse alternative pentru asigurarea încălzirii. Dacă sursele alternative i-ar plătit şi datoria la RADET ar fi perfect. Fiind însă un consumator problemă, au fost înaintate, către Biroul Juridic, două dosare pentru acţionarea acestuia în instanţă, în vederea recuperării debitelor restante acumulate în perioada 31 octombrie - 31 iulie 2010 şi 31 august 2010 - 30 aprilie 2011. De altfel, pe numelor tuturor celor trei rău-platnici s-au înaintat dosare de acţionare în instanţă.

www.lideruldeopinie.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii