Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:00 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de opinie Prizonierii incompetenţei Dictachiorului - În pragul revoltei populare!

ro

29 Sep, 2010 11:39 543 Marime text

Zece mii de membri ai Blocului Naţional Sindical au mărşăluit, ieri, în Capitală, pe un traseu ce a inclus Ministerele Economiei, Muncii, Administraţiei şi Internelor, Sănătăţii, Agriculturii, unde au fost lăsate listele cu revendicări. Participanţii la mişcarea de protest au fost din toate ramurile economice: construcţii de maşini, transport rutier, feroviar, portuar, aeronautic şi naval, din sectorul construcţiilor şi materialelor de construcţii, poştă şi telecomunicaţii, sectorul tipografic, ramura electronică, electrotehnică, automatizări şi industria de apărare, instituţii de cultură, reprezentanţi din domeniul producerii şi distribuţiei energiei electrice, din industria textilă, agricultură, bănci, minerit şi geologie, sport, sănătate, administraţie publică şi din sectorul gospodăriei comunale. Peste o mie de sindicalişti din Constanţa au fost prezenţi pentru a susţine creşterea la 750 de lei a salariului minim pe economie, menţinerea coeficienţilor de ierarhizare şi a drepturilor lucrătorilor stipulate în Contractul colectiv de muncă actual, precum şi crearea unui program clar de investiţii, care să includă resursele financiare aferente, pentru relansarea economică în mai multe domenii.

Capătul fitilului

Şeful sindicaliştilor din Consiliul Judeţean Constanţa, Gheorghe Târnoveanu, explica despre cum se lucrează, la centru, la un contract colectiv de muncă, pentru funcţionarii publici din administraţie. Potrivit acestui tip de contract, sindicatul nu-şi mai regăseşte funcţia. „Noi vom ajunge handicapaţi la capitolul negocieri, să înghiţim ca pelicanul tot ceea ce ni se impune. O să ajungem mai rău decât negrii pe plantaţie! Fără niciun drept, doar cu obligaţii! Nu cred că mai există o ţară în lume unde să se facă discriminare între funcţionari...", declara Târnoveanu, menţionând că funcţionarii publici nu pot renunţa la actualul contract de muncă, pentru că în baza lui s-au încheiat acordurile de muncă. Asta se întâmplă în condiţiile în care funcţionarii din administraţia publică locală încă se judecă cu Curtea de Conturi pentru că „nu ţine cont de contractul colectiv de muncă aflat încă în vigoare". „Nu s-a dat niciun act normativ care să-l anuleze, să-l abroge! Nu ştim ce se va întâmpla sau când, pentru că guvernanţii lucrează pe ascuns", a precizat Târnoveanu, enumerând o parte dintre motivele pentru care au participat la protestul de ieri. „A ajuns fitilul umilinţei şi al sărăciei la capăt!", a declarat Gheorghe Târnoveanu, liderul sindical al funcţionarilor din CJC.

Şase ani de minciuni

„Protestăm, sătui de cei şase ani de minciuni ale lui Zeus Băsescu!", a completat Vasile Zaborilă, secretar al BNS, vicepreşedinte al Federaţiei „Publisind", reprezentant sindical din rândul funcţionarilor publici ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa. „În România secolului XXI e o problemă să trăieşti decent, în curând o să ajungem cetăţeni de rangul III! După 20 de ani, încă nu se întrevede luminiţa de la capătul tunelului!", explica Zaborilă. Din punctul nostru de vedere, nu se mai întrevede nici măcar capătul tunelului, senzaţia fiind aceea că toate mişcările sindicale sunt inutile şi tardive. Există deja părerea generalizată că mişcarea sindicală s-a auto-demonetizat, după numeroasele şi prea rapidele cedări în faţa vorbelor guvernamentale. Protestatarii pot cere contestarea sancţiunilor ce decurg din nerespectarea prevederilor Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Integritate, de preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii şi trezorierii federaţiilor şi confederaţiilor sindicale, amendarea noului Cod Social, legiferarea depolitizării instituţiilor publice, alături de căderea întregului aparat de conducere.

Reabilitarea sindicală

Singura dovadă că aparatul de stat dă atenţie mişcărilor sindicale - organizate sau spontane - este prezenţa forţelor de ordine în jurul instituţiilor supreme - cele două palate, Victoria şi Cotroceni. Forţe de ordine care s-au achitat de datorie cu vârf şi îndesat (e adevărat - de data asta fără gaze lacrimogene!). Mai ales în cazul singurului incident din timpul marşului sindical, produs în faţa Ministerului Agriculturii, unde protestatarii au încercat să rupă cordonul de jandarmi, pentru că au fost opriţi în ţarcuri! „Dacă nimeni nu vorbeşte cu noi, astfel de evenimente se vor repeta", au ameninţat sindicaliştii, cerând demisia premierului, a Guvernului şi a preşedintelui, în timp ce pe pancarte scria „Suntem prizonierii incompetenţei voastre!", „Băserminator 2". Dincolo de marşul sindicaliştilor - cu sau fără incidente -, protestele au marcat întotdeauna o stare de spirit. O stare de spirit care, cel puţin la acest moment, nu suscită reacţii din partea conducătorilor „iubiţi" decât de genul celor „îmi iau jucăriile şi plec"! Până una-alta, sindicaliştii se pregătesc să cheme populaţia la revoltă, în noiembrie, când vine prima factură la întreţinere! Poate doar atunci mişcarea sindicală să se reabiliteze!

http://lideruldeopinie.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii