Liderul de opinie Săracu' Bogatu a ajuns la zdup!
Liderul de opinie: Săracu' Bogatu a ajuns la zdup!29 de zile de arest preventiv
În dosarul penal în care Bogatu s-a ales cu 29 de zile de arest preventiv, procurorii anticorupţie efectuează acte de urmărire penală faţă de inculpaţii Said Baaklini, administrator al SC „Libarom Agri" SRL, Chebuţiu Adrian, preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC „UCM Reşiţa" SA şi Preda Coriolan Adrian, director executiv al SC „UCM Reşiţa" SA, cercetaţi în stare de arest preventiv, în sarcina cărora s-au reţinut, în principal, infracţiunile de tentativă de evaziune fiscală şi, respectiv, complicitate la evaziune fiscală, precum şi alte infracţiuni economico-financiare. Din probele administrate până în prezent, procurorii au stabilit că, în cursul lunii august 2010, SC „UCM Reşiţa" SA a vândut SC „Libarom Agri" SRL un număr de patru motoare, contra sumei totale de 250 milioane euro. Motoarele respective erau într-o avansată stare de degradare, nu erau funcţionale, erau alcătuite din piese uzate, demontate de la alte instalaţii. În aceste condiţii, prin constatare tehnico-ştiinţifică administrată în cauză, a rezultat că valoarea reală a mărfii respective era de aproximativ 213.000 euro.
În baza acestei facturi supraevaluate, în cursul lunii septembrie 2010, SC „Libarom Agri" SRL, reprezentată de Said Baaklini, a solicitat restituirea de la bugetul de stat a taxei pe valoare adăugată aferentă acestei tranzacţii, în sumă de 253.749.507 lei, echivalentul a 60 de milioane de euro. Pentru ca această operaţiune să nu fie verificată şi descoperită de către autorităţile de stat în domeniu, Said Baaklini a făcut demersuri pentru a exporta cele patru motoare către o societate comercială din Republica Guineea, în scopul de a îndepărta aceste mărfuri de pe teritoriul României.
Influenţe, memorii şi petiţii
Procurorii precizează că, având în vedere caracterul urgent al acestei măsuri, Said Baaklini a beneficiat de ajutorul inculpatului Bogatu Eugen, care, în cursul lunii noiembrie 2010, în calitatea sa de director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul CNAPM, i-a furnizat informaţii şi i-a acordat consultanţă inculpatului Said Baaklini privind procedurile vamale şi modalităţile de a evita controalele autorităţilor legal învestite.
Concret, Bogatu Eugen a luat toate măsurile necesare pentru asigurarea părăsirii teritoriului României în cel mai scurt timp de către mărfurile cumpărate de la SC „UCM Reşiţa" SA, în sensul angajării unui vas comercial pentru transportul mărfurilor în Republica Guineea şi al efectuării tuturor operaţiunilor şi demersurilor portuare necesare pentru ca mărfurile respective să părăsească urgent teritoriul României. De asemenea, Bogatu Eugen a pretins, în mod direct, de la inculpatul Said Baaklini, suma de 20 miliarde lei, atât pentru sine, cât şi pentru un operator portuar din Constanţa, în proporţii neprecizate, pentru a interveni pe lângă operatorul portuar respectiv şi pe lângă o agenţie de shipping, în scopul de a rezolva problema transportului mărfurilor. Influenţa asupra operatorului portuar rezidă din funcţia inculpatului Bogatu Eugen de preşedinte al Comisiei de acordare a licenţelor de operare în portul Constanţa. În plus, acesta a făcut personal intervenţii pe lângă mai multe persoane pentru a se împiedica descărcarea mărfurilor de pe vas, în încercarea de a evita verificarea şi evaluarea acestora, astfel încât să nu poată fi constatate discrepanţele dintre mărfurile concret îmbarcate pe vas şi documentele comerciale ale acestora. De asemenea, Bogatu Eugen a redactat împreună cu inculpatul Said Baaklini memorii, petiţii şi adrese de protest către ANCEX, Autoritatea Naţională a Vămilor, Compania Maritimă Constanţa, Punctul de Trecere a Frontierei Constanţa, CNAPM Constanţa SA, UMEX.
Legătura dintre Baaklini şi Banias
Anchetatorii au în vizor mai mulţi foşti şi actuali şefi ai Vămii Constanţa, dar şi ai Administraţiei Portuare. Printre cei suspectaţi se numără Ion Bălan, director general la CNAPM Constanţa, dar şi Eduard Banias, fratele senatorului PDL de Constanţa, Mircea Banias. Acesta din urmă figurează el însuşi ca acuzat, în dosar, de favorizarea infractorului, adică a lui Said Baaklini. Se pare că legătura dintre libanezul Said Baaklini şi preşedintele interimar al PDL Constanţa ar fi însuşi Eugen Bogatu, cel ce şi-a făcut un titlu de onoare din a anunţa că este prieten cu Mircea Banias de peste 30 de ani. De precizat că senatorul PDL de Constanţa are „calitatea" de făptuitor în acest dosar, convorbirile telefonice fiindu-i înregistrate timp de şase luni.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp