Judecătorii constănţeni s-au confruntat, în primele luni ale anului în curs,
cu o creştere alarmantă a numărului de dosare ajunse pe rolul Judecătoriilor şi
al Tribunalului Constanţa. Astfel, în primul trimestru al anului, Judecătoria
Constanţa a înregistrat un număr record de dosare, 36.299, cu peste 11.000 mai
multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Această creştere a numărului
de dosare apare în contextul în care 13 posturi din Judecătoria Constanţa sunt
vacante. Mai mult decât atât, la instanţa constănţeană nu există preşedinţi
pentru secţiile Penală şi Civilă. Deşi în schema instituţiei apar 55 de locuri,
doar 42 dintre acestea sunt ocupate. „Există un număr foarte mare de dosare pe
cap de judecător. Numărul acestora a crescut mult faţă de aceeaşi perioadă a
anului trecut. Am ajuns pe locul 2 la nivel naţional în privinţa numărului mare
de dosare, bineînţeles, după Bucureşti", a declarat judecătorul Ciprian Coadă,
purtătorul de cuvânt al Tribunalului Constanţa. În aceste condiţii vitrege, un
magistrat al Judecătoriei Constanţa a fost nevoit să judece nu mai puţin de...
931 de cauze în primele trei luni ale anului. Soluţia ar fi acoperirea
locurilor vacante prin strămutarea magistraţilor din instanţe mai puţin
aglomerate. Una dintre instanţele din judeţ care ar putea „ceda" magistraţi
pentru Constanţa ar putea fi Judecătoria Mangalia, unde schema este aproape
completă, un singur post fiind vacant. De menţionat faptul că Judecătoria
Constanţa a înregistrat, la începutul anului în curs, 16 posturi vacante de
judecător.
Trend ascendent
În ceea ce priveşte volumul de muncă al judecătorilor din Tribunalul
Constanţa, acesta are un trend ascendent în ultimii ani. În statistica întocmită
de Consiliul Superior al Magistraturii se arată că se evidenţiază, ca şi în
perioadele anterioare, un tribunal cu un volum foarte mare de activitate faţă
de celelalte, şi anume Tribunalul Constanţa, cu un volum peste 15.000 de cauze,
respectiv 17.351. Schema instituţiei conţine 50 de posturi, dintre care patru
sunt vacante. De aici ne putem da seama că un magistrat al Tribunalului a avut
de rezolvat, în primele trei luni ale anului în curs, un număr de 640 de
dosare, cu mult peste media naţională de 425. Tot în statistica Consiliului
Superior al Magistraturi se arată că activitatea a crescut cu peste 3.400 de
cauze la nivelul tribunalului. Spre deosebire de primele trei luni ale anului
trecut, când cinci instanţe au funcţionat cu schemă completă, o singură Curte
de Apel a îndeplinit această condiţie, ea fiind Curtea de Apel Constanţa, cu 30
de posturi prevăzute şi ocupate. În aceste condiţii, cu greu mai putem să
credem că hotărârile magistraţilor nu au fost luate în pripă datorită numărului
excesiv de dosare şi schemele incomplete de care suferă instanţele constănţene.
http://lideruldeopinie.ro