Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:15 26 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de Opinie Copii încătuşaţi!

ro

02 May, 2011 12:44 541 Marime text

Acţionând cu „operativitate", poliţiştii Secţiei 4 au depistat, vineri dimineaţă, doi minori suspecţi de comiterea mai multor furturi din locuinţe. Cei doi copii, în vârstă de 12 şi, respectiv, 14 ani, au fost săltaţi de pe stradă în cursul nopţii de joi spre vineri şi conduşi la sediul Secţiei 4 Poliţie. Ulterior, minorii au fost introduşi într-o cameră de la parterul sediului Poliţiei pentru a fi audiaţi. Cu toate că legea nu permite încătuşarea minorilor, poliţistul care se ocupa de Akî A. (12 ani) şi Elvis M. (14 ani) le-a pus câte o pereche de cătuşe, pentru mai multă siguranţă, în momentul în care a părăsit încăperea. Profitând de faptul că nimeni nu îi supraveghea, minorii au „evadat" din secţia de Poliţie, sărind pe geam. În timp ce şeful Poliţiei Municipiului Constanţa, comisarul-şef Emilian Pârvu, a declarat că doar unuia dintre minori i-a fost pusă o pereche de cătuşe, şeful Secţiei 4, de unde au reuşit să fugă copiii, a precizat că ambii suspecţi au fost încătuşaţi, pentru mai multă siguranţă. Cât despre poliţistul ce se ocupa de cei doi, şeful Secţiei 4, comisarul-şef Ivan Anane, a precizat că acestuia i-a fost dată o altă misiune. „Comanda Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa a dispus o verificare administrativă privind modul în care aceştia au fugit din incinta Secţiei 4 Poliţie", a declarat Gelu Manolescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa. Mai mult decât atât, poliţistul ce îi avea în grijă pe cei doi fugari minori va fi cercetat în Consiliul de Disciplină a IPJ Constanţa. Iniţial, suspecţii au fost prinşi de poliţiştii Secţiei 5, iar ulterior au fost predaţi poliţiştilor Secţiei 4. În cursul zilei de vineri, oamenii legii i-au căutat pe cei doi „evadaţi", existând indicii că s-ar ascunde în cartierul Palas.

Precedent creat

În luna august 2007, un alt tânăr a reuşit să îi fenteze pe poliţiştii constănţeni, reuşind să fugă chiar din curtea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Ilie Claudiu Moldovan, de 16 ani, din Tuzla, a fost prins de administratorul unui imobil din staţiunea Costineşti după ce pătrunsese în interiorul imobilului, cu intenţia de a fura. Poliţiştii au stabili că acesta era suspect şi de comiterea altor fapte, motiv pentru care a fost preluat de către doi poliţişti de la IPJ pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale. Deşi era încătuşat, adolescentul a reuşit să scape de sub supravegherea celor doi poliţişti şi a sărit gardul instituţiei. Oamenii legii au reuşit să îl prindă după o lună de la marea „evadare". La acea dată, conducerea inspectoratului a dispus cercetarea disciplinară a celor doi poliţişti, un ofiţer de la Poliţia Costineşti şi un poliţist detaşat de la IPJ Vaslui. În urma anchetei, cei doi oameni ai legii au fost retrogradaţi.

http://lideruldeopinie.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii