Preşedintele Federaţiei Patronale Române din Industria Alimentară (Romalimenta), Sorin Minea, acuză Guvernul că este părtaş la evaziunea fiscală din pieţe. Acesta vorbeşte despre „piaţa gri", aşa-zisa „piaţă ţărănească" nefiscalizată, încurajată de stat prin simplul fapt că nu se iau măsuri dure împotriva celor care se sustrag plăţii TVA-ului şi a celorlalte taxe.„Din moment ce nu se închide şi funcţionează impecabil, din moment ce sunt târguri peste târguri organizate de cei care ne conduc, bănuiesc că e cineva care o lasă să funcţioneze. Nu văd pe nimeni ascuns în nici o piaţă, sau că se fereşte careva de vreun control. Deci este cineva care o protejează", a declarat Sorin Minea. Preşedintele Romalimenta a mai afirmat că cei care vând la „gri" „cotizează undeva şi nu sunt nici ţărani care au trei legume şi patru castraveţi în curte. Îi vedeţi în fiecare zi cu sute de kilograme, cu tone, de la zarzavaturi până la carne. E o chestie agreată şi lăsată să funcţioneze". În opinia sa, piaţa nefiscalizată reprezintă cam jumătate din ceea ce vedem că se vinde pe tarabe sau în pieţe sau chiar mai mult. „Sunt toţi cei care nu dau nici un fel de bon fiscal. Sunt cei care cumpără roşii din Turcia, portocale, banane şi cred că sunt producători. Sunt cei care vând carnea pe tarabă şi explică cu abnegaţie cum au făcut-o la ei acasă, şi ce reţete au respectat. De fapt, sunt firme mari, care produc zeci de tone pe zi, dar oamenii şi-au pus cuşma pe-o ureche ca să vândă ceva mai scump în piaţă ca producători tradiţionali. În orice ţară din lume, ei sunt consideraţi evazionişti", a mai afirmat Minea. În condiţiile în care statul se plânge că este sărac şi a majorat TVA pentru a atrage bani la vistierie, se permit în continuare fraudele în agricultură. „În cazul ăsta - pentru mine cel puţin - sau statul are un amestec în această afacere sau statul este incapabil. Foarte ciudat interesul ăsta al statului ca evaziunea să existe în continuare şi ajutorul dezinteresat pe care i-l dă", a mai afirmat preşedintele Romalimenta.
Soluţia: TVA de 5%
Potrivit acestuia, evazioniştii vor dispărea dacă Guvernul ar adopta propunerea aducerii TVA-ului de 5% sau chiar 0% pentru alimente. În acest mod, concurenţa va fi lăsată liberă, iar evazioniştii vor dispărea. Teoriile lui Sorin Minea sunt susţinute şi de pieţarii constănţeni. „Plătim dări la stat, chirii pe tarabe şi lumea se duce să cumpere de la cei care vând peste drum, pe bucăţi de carton. Ne fac o concurenţă neloială şi nimeni nu se atinge de ei. Peste noi, în schimb, vin toţi să ne controleze", a declarat Marieta Vanea, de 52 de ani, care vinde legume în Piaţa Brotăcei. Un alt vânzător legal a afirmat că, săptămâna trecută, a solicitat sprijinul poliţiei pentru a scăpa de concurenţa neloială, dar... „ne-au spus că nu au ce să le facă. Şi uite aşa, noi plătim chiar şi 100 de lei pe zi pentru tarabe, taxe peste taxe, iar cei de peste drum scot bani la greu pentru că nu plătesc nimic la stat. De ce să mai fim corecţi? De ce să facem banii jumi-juma' cu statul dacă nimeni nu ne goneşte de pe bucata de carton?". Am încercat să stăm şi noi de vorbă cu „vânzătorii «gri»" care afirmă că au toate actele în regulă, dar când am devenit prea curioşi au început să facă scandal... În timp ce ei se dezvoltă rapid, pieţarii se plâng că sunt la limită: aproape că nu se mai merită să se chinuiască. „Vindem cu 50% mai puţin faţă de anul trecut şi mai mult din cauza lor", a declarat Camelia Dama, arătând spre frauduloşii de peste drum care vindeau morcovi, leuştean, cartofi pe o bucată de carton.
http://lideruldeopinie.ro