Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:45 28 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de Opinie “Oil Terminal” nu mai reduce salariile

ro

10 May, 2011 14:16 634 Marime text

Negocierile purtate, ieri, între sindicatul şi patronatul „OIL Terminal" au avut un final fericit pentru salariaţi. Consiliul de Administraţie al „OIL Terminal" a decis să revină asupra deciziei de reducere a săptămânii de lucru de la cinci la patru zile. Ceea ce înseamnă că salariile angajaţilor nu vor fi reduse, iar protestul organizat recent de personal a avut efectul scontat. „Din perspectiva noastră şedinţa s-a finalizat cu un câştig: salariile se vor plăti integral! Disponibilizările, deşi nedorite, oricum aveau loc în baza acordului încheiat cu FMI", a declarat, la finalul şedinţei, Aurel Gheorghe, preşedintele Sindicatului „OIL Terminal".

FMI cere disponibilizări

În următoarele 45 de zile vor pleca din instituţie 36 de salariaţi cu contracte de muncă determinate, iar de la 1 iulie se va trece la disponibilizarea a 10% din personal, adică a 100-125 de salariaţi. Potrivit sindicaliştilor, disponibilizările nu au fost gândite de patronatul „Oil Terminal". Ministerul Finanţelor, în urma discuţiilor purtate cu FMI, s-a angajat că va restructura personalul din toate companiile cu capital de stat. În cazul companiilor cu capital majoritar de stat şi cu pierderi planul de restructurare a trebuit să fie gata la data de 15 aprilie. În cazul celor pe profit cum este „OIL Terminal", criteriile privind disponibilizările cerute prin acordul cu FMI trebuie să fie puse pe foaie până la data de 15 iunie. Ca atare, la nivelul societăţii vor urma noi runde de negocieri între sindicat şi patronat pe tema concedierilor. O primă întâlnire este stabilită pentru data de 13 mai.

"Se vor gândi de trei ori înainte de a concedia"

Aurel Gheorghe susţine că disponibilizările presupun un efort financiar mare pentru patronat. Din acest punct de vedere, sindicalistul crede că Consiliul de Administraţie al „OIL Terminal" se va gândi de trei ori înainte de a concedia 10% din personal. Motivul? Patronatul va trebui să asigure plăţi compensatorii constând în 1,5 salarii pentru fiecare an petrecut în cadrul companiei de disponibilizaţi. „Conform contractului colectiv de muncă în vigoare până în noiembrie 2013, salariaţii care au muncit 30 de ani vor primi 45 de salarii, cei ce au muncit 20 de ani vor avea dreptul la 30 de salarii", a exemplificat sindicalistul.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii