Liderul de Opinie RATC a rămas pe… jantă
Liderul de Opinie:RATC a rămas pe… jantăRegia Autonomă de Transport în Comun a câştigat procesul în faţa Casei Judeţene de Pensii, care va trebui să deconteze costul tichetelor oferite gratuit de Regie deportaţilor şi deţinuţilor politici în ultimele trei luni ale anului 2009. Directorul Regiei, Dumitru Coiciu, a precizat că este vorba de aproximativ 1,6 milioane de lei, banii aferenţi pentru 5.500 foşti deportaţi. În noiembrie anul trecut, Tribunalul Constanţa a dat câştig de cauză RATC cu privire la înapoierea plăţii serviciilor prestate de Regie pentru deţinuţii politic, cheltuieli care trebuiau decontate de CJP. Serviciile se referă la acordarea abonamentelor gratuite beneficiarilor Legii 118/1990 privind persoanele persecutate politic şi ai Legii 189/2000 privind persoanele persecutate din motive etnice. Conflictul între cele două instituţii datează de la sfârşitul anului 2009, când CJP, având la acel moment conducere portocalie, a refuzat să mai deconteze legitimaţiile eliberate de RATC deportaţilor şi deţinuţilor politic, pe motiv că nu există o evidenţă clară a beneficiarilor. La acest moment, conducerile celor două instituţii aşteaptă redactarea deciziei date de Curtea de Apel Constanţa, după recursul formulat de Casa de Pensii.
Mai mult pe http://lideruldeopinie.ro/47325/ratc-a-ramas-pe-janta
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp