Observator de Constanţa Angajatii Primariei Constanta isi primesc sporurile
Observator de Constanţa: Angajatii Primariei Constanta isi primesc sporurileCLM a votat rectificarea bugetara ce prevede alocarea banilor pentru aceste drepturi castigate de salariati in instanta
Primarul municipiului Constanta, Radu Stefan Mazare, a convocat Consiliul Local in sedinta extraordinara pentru a discuta si supune spre aprobare doua proiecte importante pentru bunul mers al orasului, dupa cum le-a numit. La primul punct inscris in ordinea de zi s-a aflat mult discutata rectificare bugetara care le aduce angajatilor din administratia municipiului sporurile inapoi. Este vorba despre rectificarea bugetului pe anul in curs, in vederea achitarii datoriilor catre salariati, dupa ce acestia si-au castigat drepturile in instanta, in procesul purtat dupa o decizie a primarului, impotriva Curtii de Conturi.
Rectificarea a vizat suma de 1.000.000 lei si este necesara pentru completarea totalului de 1,5 milioane lei pentru achitarea tuturor drepturilor salariale angajatilor din Primarie. Ieri, proiectul de hotarare a fost votat in unanimitate de catre toti alesii locali prezenti la sedinta.
Primarul Mazare a anuntat saptamana aceasta, la intalnirea avuta cu salariatii, ca cei indreptatiti isi vor primi banii ce le revin. „Vom face tot posibilul sa le dam banii cat mai repede. Le vom da o treime acum (...) si vor putea trai decent. Vorbeam de 5-600 lei/luna, iar acum vorbim de 1.800-1.900 lei/luna", spunea Radu Mazare la intalnirea cu subordonatii. In zilele urmatoare, prima transa a banilor va intra in conturile salariatilor.
Pentru rectificarea bugetului cu suma necesara trebuie ca angajatii sa mai astepte avizele de legalitate din partea Institutiei Prefectului, iar primarul spera ca acestea sa nu dureze prea mult. „Ne-am gandit ca vin sarbatorile si e bine pentru acesti oameni sa-si primeasca drepturile, dar sper sa nu existe piedici", a comentat edilul situatia la finalul sedintei extraordinare.
Resursele bugetare provin din al doilea cartier de locuinte
Intrebat care este provenienta banilor care va fi returnata, primarul Mazare a explicat, inca o data, ca vor fi folositi banii ce urmau sa serveasca administratiei pentru pregatirea documentatiei in vederea construirii celui de-al doilea cartier de locuinte ieftine pentru tineri din municipiul Constanta. „Pusesem niste bani deoparte pentru studii, pentru al doilea cartier de locuinte ieftine pentru tineri, cartier pe care, in conditiile economice din Romania, nu-l mai facem", a spus Radu Mazare.
In sedinta, proiectul a trecut de votul consilierilor cu un amendament al viceprimarului Decebal Fagadau, care a tinut sa aduca la cunostinta faptul ca Fiscul a decis impozitarea drepturilor speciale ale salariatilor din administratie, dar chiar si asa, Mazare spune ca fiecare angajat va primi, in medie, 10.000 lei, chiar in preajma sarbatorilor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp