Observator de Constanţa Criminalul piroman din Corbu, dupa gratii
Observator de Constanţa: Criminalul piroman din Corbu, dupa gratiiVasile Caniparu este cercetat pentru savarsirea infractiunii de omor calificat si deosebit de grav
Luni seara, barbatul si-a ucis sotia si apoi i-a incendiat trupul in masina familiei
Individul care si-a lovit cu salbaticie sotia si apoi i-a incendiat trupul in masina a ajuns in spatele gratiilor. Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta, Vasile Caniparu, de 38 de ani, este cercetat pentru savarsirea infractiunii de omor calificat si deosebit de grav. Din cercetarile efectuate s-a stabilit ca incidentul s-a petrecut in seara zilei de 8 noiembrie, in jurul orei 22.00. In timpul cercetarilor, barbatul le-a declarat oamenilor legii ca neintelegerile dintre el si sotia sa au aparut dupa ce au cumparat, in luna aprilie, un autoturism Opel Astra I nou, pentru familie. Vasile Caniparu sustine ca sotia sa, Lavinia, a insistat sa cumpere masina dupa ce vandusera un teren intravilan cu pretul de 20.000 euro, desi el ar fi preferat sa faca imbunatatiri si extinderi la locuinta din banii respectivi. Luni seara s-au luat iar la cearta si, suparata ca nu reuseste sa cada la pace cu sotul ei, Lavinia Caniparu l-a anuntat ca il va parasi si ca va lua si cei doi copii minori cu ea. Barbatul s-a infuriat si a intrat in bucataria locuintei comune, din satul Vadu, unde se afla sotia sa, iar acolo a lovit-o in mod repetat in zona capului pe aceasta cu o unealta metalica tip cheie de indoit fier-betonul. Dupa ce femeia a cazut inconstienta la pamant, individul a tarat-o circa 45-50 de metri de la bucatarie prin curte si pana la garaj, unde a urcat-o pe bancheta autoturismului. Vasile Caniparu s-a urcat la volan si a condus pana la marginea localitatii Corbu, unde a oprit si a stropit masina cu circa 1,5 litri de benzina si a aruncat un chibrit in habitaclu, fara sa-i pese de faptul ca sotia sa inca mai traia. In timp ce incendiul mistuia intregul autoturism, dar si corpul victimei aflat pe bancheta, barbatul s-a predat la Postul de politie Corbu si a declarat cum si-a ucis sotia. Pastorul local al Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea, a carei adepti erau cei doi soti, Liviu Badescu, ne-a declarat ca familia Caniparu era una extrem de linistita si nimic nu parea sa conduca spre un asemenea deznodamant. „Sunt consternat! Era o familie normala... mi-e greu sa inteleg cum s-a putut intampla asa ceva! Prioritatea noastra in acest moment este acordarea de sprijin pastoral si de specialitate celor doi copii si familiei. I-am vizitat deja. Cel mic este mai putin afectat avand in vedere varsta insa copilasul cel mare este devastat si nu poate sa-si explice gestul tatalui sau" a mai precizat pastorul local, Liviu Badescu, la aflarea vestii. In seara zilei de 9 noiembrie, Tribunalul Constanta a admis propunerea formulata de procuror si a dispus arestarea preventiva pentru 29 de zile fata de inculpat.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp