Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:37 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Observator de Constanta Mascatii au luat cu asalt Piata Chiliei

ro

14 Aug, 2010 14:45 1603 Marime text
Politistii cautau presupusi membri ai unei grupari interlope specializate in camatarie

Desi camataria nu este pedepsita legal, 15 indivizi au ajuns la IPJ, pentru... interviuri

La mai putin de 24 de ore dupa o alta actiune cu forte speciale, politistii constanteni au navalit, cu noaptea-n cap, in Piata Chiliei, in cautarea unor presupusi camatari, acuzati ca au cauzat un prejudiciu de 1,5 milioane de euro. Spectacolul a fost total si s-a prelungit pe durata intregii zile, familiile celor 15 retinuti temporar participand activ la actiune. Cand mascatii au inceput sa imbarce in dube suspectii si sa paraseasca zona, rudele si vecinii au inceput sa isi verse nervii si supararea pe jurnalistii prezenti. Au aruncat cu pietre si apa, iar echipajul de la Sectia 1, solicitat in ajutor, i-a potolit cu greu, folosind un spray lacrimogen. Multimea s-a mutat apoi in fata IPJ Constanta, sustinandu-i, astfel, „moral", pe cei 15 suspecti, aflati la audieri.

Aseara, procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta au propus retinerea pentru 29 de zile a celor 15: Tair Samet, Tair Ali, Ion Lucian Dragomir, Nagie Dragomir, Amet Ismail, Arun Ismail, Geilan Iusein, Iusein Ibraim, Erdinci Ibraim, Benghiuzel Tair, Niat Iusein, Asan Memet, Bairam Memet, Niat Albai Memet, Iuseim Erdinci si Ali Iasar. Alti trei suspecti, Iasar Demis, Nedret Dervis si Iusein Erdinci, sunt in continuare cautati de politisti.

Camata si apoi teroare

Sistemul folosit de camatari este unul deja arhicunoscut. Aparitii salvatoare in momentele grele, oamenii cumsecade se transforma in monstri imediat dupa ce „relatiile" au fost puse la punct, cel care s-a imprumutat de bani ajungand, inevitabil, falit, sub ploaia de amenintari sau agresiuni fizice si psihice.

Despre asa ceva pare sa fie vorba si acum. Reprezentantii IPJ sustin ca actiunea a vizat 14 locatii si 18 persoane, suspectate de comiterea de infractiuni de santaj, talharie, loviri sau alte violente, precum si amenintare. 15 indivizi sunt suspectati ca au imprumutat unei parti vatamate o suma importanta de bani, iar, ulterior, prin santaj, violente si amenintari, au solicitat returnarea imprumutului, precum si o dobanda excesiva, provocand, astfel, un prejudiciu de peste un milion si jumatate de euro.

Cheia e Ion Serban?

Persoana de la care ar fi plecat tot acest razboi ar putea fi chiar fostul sef al Politiei Economice, presedinte al FR Box si prosper om de afaceri, Ion Serban. Cel putin asa sustin familiile celor retinuti, care il acuza pe fostul om al legii ca a pacalit mai multe familii din celebrul cartier, solicitandu-le sa ia credite in numele sau, iar, apoi, ar fi „uitat" sa mai plateasca, astfel ca „victimele" au ajuns sa fie amenintate cu evacuarea. Oamenii il acuza pe Serban ca „a apelat la vechii prieteni din militie si i-a adus pe capul oamenilor nevinovati", dar par sa fie contrazisi chiar de catre anchetatori.

Acestia au stabilit ca, in urma cu cativa ani, Ion Serban a luat cu camata de la ei cateva sute de mii de euro, iar, de-a lungul anilor, a platit dobanzi in valoare de 1 milion cinci sute de mii de euro. Suspectii, insa, ar fi cerut in continuare dobanzi, iar, in momentul in care Ion Serban nu a mai platit, ar fi intrat peste el in casa, l-ar fi lovit si i-ar fi luat toti banii pe care i-au gasit.

Camataria e ilegala doar in teorie

In acest moment, camataria propriu-zisa nu este pedepsita de Codul Penal. Legea privind incriminarea camatariei va ajunge in dezbaterea Parlamentului la inceputul toamnei, in urma inmultirii numarului celor care solicita sprijin de la Politie. Pana atunci, oamenii legii pot actiona numai cand este vorba despre santaj sau amenintari.

www.observator.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii