Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:40 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Observator de Constanţa Mitingul zadarniciei

ro

28 Oct, 2010 12:03 926 Marime text

Mii de constanteni au indurat, ieri, frigul si ploaia pentru a-si sustine revendicarile

Aproape 3.500 de sindicalistii din Constanta au indurat, ieri, timp de 12 ore, frigul si ploia la mitingul din Capitala, alaturi de colegii lor din intreaga tara. Este vorba despre cele cateva mii de protestatari din judetul Constanta din cadrul celor patru confederatii nationale reprezentate la nivel local: CNSLR Fratia, Blocul National Sindical, Cartfel Alfa si CSDR. Vicepresdintele CNSLR Fratia si presedintele Sindicatului „Petrochimistul" din cadrul Petromidia, Petre Tancau, a declarat ca din cadrul filialei locale a CNSLR Fratia au plecat, ieri dimineata, spre mitingul din Bucuresti, 500 de oameni cu 5 autocare si alte mijloce de transport. Protestatarii au ajuns in punctul de intalnire din Piata Victoriei, la ora 11.00, unde s-au intalnit cu toti reprezentantii locali ai confederatiilor sindicale din tara. Apoi acestia au pornit in mars catre Piata Romana, Piata Universitatii si Piata Unirii. Ulterior, manifestantii au ajuns in Piata Constitutiei unde s-au strans din tara zeci de mii de oameni in fata Parlamentului si au asteptat votarea motiunii de cenzura. Tancau a precizat ca sindicalistii, din cadrul Rompetrol, nu au ramas pana tarziu in noapte sa protesteze, pentru ca au fost nevoiti sa plece mai repede pentru a putea intra in schimbul 3 la Petromidia. Ceilalti sindicalisti din cadrul CNSLR Fratia Constanta au putut sa ramana la proteste pana la ora 22,00, pana cand exista autorizatie pentru miting. Petre Tancau a tinut sa mentioneze ca este uimitor cati sindicalisti au reusit sa vina din toata tara, tinand cont ca a fost frig si a plouat mai tot timpul. Acesta a precizat ca oamenii si-au asigurat singuri mancare, apa si alte bunuri necesare pentru aceste proteste tinute in Capitala. In ceea ce priveste o decizie dupa votul de aseara, Tancau a mentionat ca cele 5 mari confederatii sindicale vor lua o decizie in acest sens.

La randul sau, liderul BNS, Vasile Otelea, a fost prezent la Bucuresti impreuna cu alti 1.500 de sindicalisti din judetul Constanta din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, din Consiliului Judetean Constanta, de la Posta Romana, si alte cateva sute de la Federatia Nationala a Sindicatelor Portuare. Sindicalistii constanteni spun ca, la un moment dat,la aparitia pe ecranele de informare din Piata Constitutiei a premierului Emil Boc multimea de oameni nemultumiti a incercat sa rupa cordonul de jandarmi si a indeparat gardurile de protectie. Incidentul s-a stins destul de repede fara a exista victime. Si Otelea a precizat ca nu se stie, inca care este pasul urmator, dupa ziua protestelor pentru ca acest lucru va fi decis de toate cele 5 confederatii sindicale. De asemenea, la mitingul din Capitala au protestat si 1.500 de sindicalisti din cadrul filialei locale a Cartfel Alfa. Tot ieri, sindicalistii din administratia publica locala au protestat asa cum si-au propus timp de 2 saptamani, cate doua ore pe zi. Astfel, peste 100 de angajati din cadrul administratei publice locale si Politiei Locale au participat, ieri, la mitingul de protest din fata Primariei Constanta. Liderul de sindicat din cadrul primariei, Mirela Carabas, a declarat ca marsul de protest a continuat pe acelasi traseu din fata Prefecturii la sediul PDL si retur, Primaria Constanta. Acestia nu au mai fost insotiti de colegii lor de la Consiliul Judetean, deoarece cei peste 200 de salariati au plecat, ieri, la Bucuresti pentru a participa la mitingul din fata Parlamentului.

www.observator.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii