Observator de Constanţa Un contribuabil vrea sa fie corect, iar statul il impiedica
Observator de Constanţa: Un contribuabil vrea sa fie corect, iar statul il impiedicaConstantenii sunt pusi pe drumuri, din nou, pentru veniturile profesionale, altele decat cele salariale
Functionarii de la AJOFM au trimis la plimbare mai multe persoane, care acum vor cheltui alti bani, vor pierde timp, umiliti de stat si lege
Romanii, chiar daca vor sa fie corecti, nu pot, pentru ca legea nu le permite. Mai mult decat atat, guvernantii prin emiterea unor legi nu fac decat sa-i umileasca si sa-i poarte pe drumuri, nejustificat. Asa i s-a intamplat si lui Costin Mantu, din municipiul Constanta, care s-a prezentat la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) din localitate pentru a-si plati cotizatia pentru somaj pentru veniturile profesionale, altele decat cele salariale. Publicam sesizarea pe care am primit-o de la acesta. „Sunt o persoana fizica autorizata din Constanta si cu frica legii m-am dus astazi, 07 septembrie 2010, sa depun la somaj declaratia impusa de OUG 58/2010 pentru veniturile obtinute in luna august 2010. Surpriza insa, cand am ajuns, dupa ce am asteptat 15 minute sa vina casiera de la o mica barfa dintr-un birou alaturat, aceasta ne spune ca nu poate sa incaseze sumele aferente declaratiei pentru luna august 2010 pentru ca nu este gata baza de date. Sa venim saptamana viitoare si atunci ne va primi. Cu alte cuvinte, pentru o plata de 2 lei trebuie sa cheltuim 6 lei pentru biletele RATC si inca 6 lei saptamana viitoare, adica inca 12 lei in plus. Bataie de joc! Iar la televizor iese seful de la ANOFM si ne face prosti si chiori, ca sistemul lui este perfect". Constanteanul ne roaga intr-un final sa mediatizam acest caz si bataia de joc a statului.
Bataia de joc continua
La randul sau, purtatorul de cuvant al Agentiei Judeteane pentru Ocuparea Fortei de Munca din Constanta, Gabriela Spataru, spune ca, deocamdata, nu a sosit acel program national de la Bucuresti in care sa fie introduse declaratiile de asigurari sociale pentru cei care obtin venituri, altele decat cele salariale. Aceasta precizeaza ca, pana cand AJOFM va intra in posesia acelui sistem informatizat, va introduce cele peste 7.000 de declaratii primite de la constanteni numai pentru luna iulie, in programul national de contabilitate SIVECO. Specialistii AJOFM mentioneaza ca abia de astazi se vor putea incasa banii necesari pentru contributia la somaj pentru veniturile obtinute de constanteni in luna august 2010, iar ieri a fost ultima zi in care trebuia incheiata situatia de pe luna iulie. Directorul AJOFM Constanta, Romulus Minca, aflat in concediu, a declarat ca este posibil ca atunci cand este in concediu lucrurile sa nu se desfasoare cu aceeasi promptitudine ca atunci cand este in institutie. Ar fi fost bine daca directorul Romulus Minca s-ar fi gandit sa afiseze un anunt cu astfel de situatii in cadrul institutiei si chiar sa anunte in media acest lucru, pentru ca oameni sa nu mai fie umiliti si in aceasta luna.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp