Replica Afacerea anului
Replica: Afacerea anului: au „fabricat" facturi pentru lucrari inexistente - Primaria Adamclisi, somata sa achite
Ahtiaţi după bani, doi afacerişti din
Drăgăneşti-Olt au încercat să fenteze Primăria Adamclisi. În baza unor documente
false, oltenii s-au prezentat în biroul primarului Anton Burcea pentru a-i
face cunoscut faptul că autoritatea locală figurează în evidenţele firmelor Anca Prod Conf şi Artex Prodex Conf cu un debit
de 36 de miliarde lei vechi. Patronii celor două societăţi au încercat să-l
convingă pe şeful administraţiei publice că, în perioada răposatului Emilian Burcea, au executat o
serie de lucrări în comuna Adamclisi şi în satul Haţeg, iar
serviciile pe care le-au prestat au rămas neachitate. Numai că modalitatea prin
care „afaceriştii" au încercat să-şi „recupereze" banii de la
autoritatea locală i-a dat de gândit actualului edil, fapt pentru care acesta a
solicitat subalternilor să verifice contractele care se presupunea că primăria
le-ar fi încheiat cu respectivele firme, iar „surpriza" a fost una de
proporţii.
Angajaţii primăriei au descoperit că documentele pe care Olga Miuţescu, administratorul
firmei Anca Prod Conf şi Adi-Adrian Radu, administratorul firmei Artex Prodex Conf,
le-au „fluturat" în luna ianuarie a.c. în faţa primarului sunt unele
false! „Olga Miuţescu şi Adi-Adrian Radu
s-au prezentat în luna ianuarie a.c. la primărie cu două dosare din care reiese
că primăria ar fi datoare societăţilor Artex Prodex Conf şi Anca Prod Conf cu 36 de miliarde
lei vechi. În dosarul primei societăţi figurează xerocopiile contractelor
7/14.11.2009, 23/18.01.2009 şi 7/12.02.2009, prin intermediul cărora se
presupune că s-a realizat, în schimbul sumei de 1.013.880 lei, o parte din
iluminatul public din Haţeg. În cazul societăţii Anca Prod Conf, Olga Miuţescu vrea să ne convingă că
prin contractele nr. 14/19.04.2008 şi 15/10.06.2008 angajaţii firmei sale au
schimbat 500 de lămpi de iluminat marca Philips în Adamclisi şi au aprovizionat
primăria cu pubele de gunoi, lucrări în valoare de 2.680.400 lei", susţin
reprezentanţii Primăriei Adamclisi. În realitate,
contractele respective nu există decât în evidenţele celor două firme. De
altfel, fiind vorba de o valoare extrem de mare, care depăşeşte cu mult bugetul
Primăriei Adamclisi (32 miliarde lei -n.r.),
ar fi trebuit să existe o licitaţie, însă pentru lucrările invocate de cei doi
administratori, în primăriei nu există nici contractele în cauză şi nici
facturile pe care se presupune că ar fi trebuit să fie onorate. „Practic au
menţionat numere de contracte, care nu sunt înregistrate în registrele
primăriei unde ar fi trebuit să fie menţionate. Localitatea ar fi trebuit să
fie super iluminată. Menţionăm că primăria a avut un contract cu aceste firme
în 2008 pentru realizarea panourilor de la intrarea în localitate, servicii
care la vremea respectivă au fost prestate. Între timp primarul Emilian Burcea a decedat şi
bănuim că administratorii societăţilor s-au folosit de semnăturile de pe
respectivele contracte. Practic, prin falsificarea unor documente, firmele
menţionate au încercat să facă rost de bani de la primărie pentru activităţi
care în realitate nu au fost prestate", susţin reprezentanţii Primăriei Adamclisi. Văzând că din partea
primarului nu au nici o speranţă, pe 19 ianuarie a.c. cei doi şarlatani au
înregistrat la primărie şi o somaţie de plată. „Conform legii, le-am răspuns
în baza adresei pe 1 februarie a.c. că în evidenţele primăriei nu există ca
semnate sau înregistrare în registru de intrare şi ieşire a unităţii
contractele şi facturile menţionate, nu există nici un contract de prestări
servicii sau achiziţii de bunuri încheiate cu cele două societăţi din
Drăgăneşti-Olt, procese verbale de recepţie a lucrărilor sau achiziţii de
bunuri prin care Primăria Adamclisi să datoreze sumele de bani.
Unitatea noastră nu a organizat licitaţii şi nu a emis dispoziţii prin care să
se stabilească date de desfăşurare a acestora sau vreo cerere de ofertă
adresată de respectivele societăţi unităţii noastre pentru lucrări sau
achiziţii de bunuri", susţin oficialii primăriei. Primarul Anton Burcea mai spune că nu s-a
mai confruntat cu astfel de probleme, dar şi faptul că va sesiza autorităţile
competente pentru a analiza situaţia.
Vom reveni.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp