Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:25 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Replica Ca sa aiba cu ce opera, In Ortopedia din Spitalul Judetean medicii vin cu bormasinile de-acasa

ro

11 Sep, 2010 14:16 727 Marime text

Cu toţii ne dorim să nu ajungem la spital, şi dacă ajungem, ne rugăm să dăm peste un medic bun, care să ne trateze corespunzător. Dar ce se întâmplă în sala de operaţie? Miracol sau deznădejde, lacrimi sau zâmbete, toate rămân un secret între medic şi pacient. Toţi ne întrebăm ce simte un pacient pe masa de operaţie, când vede medicul punându-şi mănuşile? sau La ce se gândeşte un medic când bateria bormaşinii cedează în timp ce operează? Nu este un film, ci o realitate mult prea dureroasă. Chirurgii taie în carne vie, la propriu, dovedind o stăpânire de sine de invidiat, iar cele mai spectaculoase intervenţii chirurgicale au loc în interiorul Secţiei de Ortopedie. Cu şuruburi şi plăcuţe metalice, medicii spun că sunt recuperate fracturi extrem de grave. Însă, după ani de studiu şi practică medicală, cadrele medicale au ajuns să-şi practice meseria în condiţii greu de imaginat.

La Arad, medicii improvizează instrumente pentru a duce la bun sfârşit interveniţii chirurgicale care salvează vieţi omeneşti - a fost o ştire care a făcut senzaţie. Este însă o obişnuinţă... anormală în toate spitalele din România. Criza şi lipsa instrumentelor chirurgicale i-au împins pe medici să caute soluţii extreme. Folosesc ustensile non-chirurgicale, adaptate cerinţelor operatorii din secolul XXI. Până acum, medicii spun că au făcut chetă şi au cumpărat ser fiziologic, soluţii de nimicit gândacii, mănuşi şi bormaşini pentru ca activitatea lor să nu aibă de suferit. Medicii susţin că au căutat ajutor financiar în toate părţile, însă nimeni nu a dat curs solicitărilor. Unele cadre medicale spun că pe timpul fostului manager Ion Tofolean, au făcut zeci de adrese prin care îi aduceau la cunoştinţă faptul că nu au aparatura medicală necesară, însă toate au rămas simplă maculatură în condiţiile în care un pistol ortopedic special pentru găurirea oaselor costă 10.000 euro.

Să lăsăm pacientul să crape?"

Medicii au ajuns să se resemneze şi spun că folosirea unei bormaşini nu împietează calitatea operaţiei pentru că „o gaură tot o gaură rămâne, indiferent cu ce este făcută". Şi dacă se defectează o bormaşină, costul reparaţiei este suportat tot din buzunarul medicului. „Nu avem ce face, este Spital de Urgenţă. Să lăsăm pacientul să crape? Dacă pe alţii atâta îi lasă conştiinţa, pe noi nu", susţine un medic ortoped care a dorit să rămână anonim. Din păcate, nu doar medicii sunt nevoiţi să investească în diverse ustensile, dar şi pacienţii sunt „condamnaţi" să plătească toate costurile legate de intervenţia chirurgicală, medicii făcând referire la materiale sanitare: tije sau şuruburi. „Pe secţie avem un mic atelier de lăcătuşărie. Avem şi aparate medicale originale, dar şi lucruri pe care suntem nevoiţi să le improvizăm. Pentru că nu ne permitem să achiziţionăm instrumentar medical adevărat, din păcate ne desfăşurăm activitatea cu bormaşini industriale cumpărate de noi din magazinele constănţene pe care le-am adaptat la cerinţele medicale, şi pe care le sterilizăm cu oxid de etilen în fiecare zi. Pe secţie suntem 8 medici şi fiecare are bormaşina lui. Cam la trei ani suntem nevoiţi să le schimbăm, pentru că se uzează foarte repede. Bormaşinile funcţionează pe bază de baterii şi se mai întâmplă ca acestea să cedeze în timpul operaţiei, dar le schimbăm imediat. Orice coleg sare în ajutorul celuilalt", a declarat, pentru „Replica" de Constanţa, medicul ortoped Valentin Orbeanu. Ultimele investiţii în aparatura medicală ortopedică datează din urmă cu trei ani. Medicii sunt nevoiţi să accepte situaţia actuală pentru că altfel şi-ar pierde locul de muncă. „În fiecare an suntem nevoiţi să facem un necesar al secţiei, dar nu sunt fonduri. Spre exemplu avem nevoie de o masă ortopedică care costă 20.000 euro sau un Roentgen mobil care costă 30.000 euro. Am aflat că fiecare secţie va avea propriile bugete, dar dacă deja sunt ciuntite şi sunt aproape la limita salariilor nu vom putea face absolut nimic", mai spun medicii.

www.replicaonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii