Replica Cercetat pentru ca si-a vandut bunurile aflate sub sechestru, Consilierul Vladoi zice ca are dosar din cauza nevestei care semneaza „ca primarul"
Replica: Cercetat pentru ca si-a vandut bunurile aflate sub sechestru, Consilierul Vladoi zice ca are dosar dinConsilierul s-a ales cu dosar penal după ce a vândut un imobil aflat sub sechestru judiciar. Totul a pornit de la neplata unor amenzi aplicate de instituţiile statului firmei sale, SC Vlamar Trade LTD SRL, după ce au fost descoperite mai multe nereguli, însumând datorii de aproximativ 500.000 lei. Odată ce Fiscul s-a sesizat, au fost scoase la vânzare toate bunurile de preţ ale familiei penelistului, iar asupra sediului societăţii şi a patru maşini a fost instituit sechestrul asigurator, condiţii în care proprietarul nu avea voie să înstrăineze bunurile respective. Numai că, printr-un şiretlic, Vlădoi a făcut în aşa fel încât el să nu mai figureze ca proprietar al terenului aferent sediului societăţii, de 1300 de metri pătraţi, anunţând organele fiscale că el nu poate răspunde patrimonial decât cu sediul propriu-zis. După puţin timp, el a vândut sediul firmei soţiei sale, Eugenia Vlădoi, motiv pentru care executorul fiscal care s-a ocupat de dosarul său, Vasile Zaborilă, a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa şi Poliţia Murfatlar. Dosarul a ajuns ulterior în atenţia poliţiştilor Antifraudă din cadrul IPJ. Luat la întrebări de anchetatori, Vlădoi a declarat că nu ştia ce presupune sechestrul instituit, însă, în mod ciudat, culmea, l-a vândut soţiei sale, cea care a semnat formele de punere sub sechestru. Şi mai ciudat este că, potrivit executorului fiscal Vasile Zaborilă, a trecut un an de la înregistrarea dosarului penal, timp în care nici Poliţia şi nici Parchetul nu au făcut nimic. Privind speţa în sine, între Vlădoi şi organele fiscale este înregistrat un dosar privind anularea actelor de proprietate ale soţiei consilierului şi desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului, dintre cei doi soţi, fiind depusă, în acest sens, o contestaţie. „Instanţa a respins contestaţia şi nu mi se pare normal, iar cei de la Finanţe Publice tărăgănează procesul, favorizându-l pe Vlădoi. Soţia lui, Eugenia Vlădoi, a ieşit din firmă şi a fost înlocuită de mama ei. Finanţele Publice, devenite creditor majoritar în firmă după intrarea în insolvenţă, au făcut ca Eugenia Vlădoi să fie acţionar majoritar, chiar dacă anterior ieşise din firmă, chiar dacă ea a vândut bunurile. Dosarul penal este de mai bine de un an la Poliţie, însă nimeni nu face nimic", a declarat pentru „Replica", Vasile Zaborilă. La rândul său, consilierul are o altă variantă: „A fost un dosar la poliţie, dar eu nu fac parte din el. Am fost la un moment dat, dar am fost scos din cauză". „A fost o greşeală, printr-o eroare am ajuns în acel dosar. Soţia mea era administratorul firmei, iar când s-a pus sechestru, noi nici nu am ştiut. A fost chemată la Fisc să semneze ceva, iar ea a semnat în necunoştinţă de cauză. Nici nu ştia ce semnează. Ulterior am aflat că se pusese sechestru pe bunuri, după ce le-am înstrăinat. Firma o cesionasem altcuiva. Eu am înstrăinat acele bunuri, însă fără să ştiu că erau sub sechestru. Totul scandalul ăsta a pornit de la actualul primar, în 2008, în timpul alegerilor, ca să nu pot ieşi eu primar în locul lui", ne-a mai declarat Vlădoi.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp