Replica Dumitru Catana, seful IPJ, isi incepe mandatul dojenind sindicalistii care ameninta cu proteste - „Caraivan a avut, probabil, un moment de refulare!"
Replica: Dumitru Catana, seful IPJ, isi incepe mandatul dojenind sindicalistii care ameninta cu proteste - „Caraivan
Proaspăt instalat în funcţie, şeful Inspectoratului
Judeţean de Poliţie Constanţa, Dumitru
Catană, a declarat, pentru „Replica", faptul că s-a acomodat deja cu
noua funcţie. „De la conferinţa de numire am fost plecat la Braşov şi la
Bucureşti, să rezolv câteva probleme la minister, dar acum am revenit şi cred
că m-am acomodat", a afirmat acesta. Catană susţine că are o serie de
acţiuni în desfăşurare care nu pot fi divulgate, dar se ocupă şi de problemele
uzuale, cum ar fi cele privind păstrarea ordinii şi siguranţei publice. Şeful IPJ
a spus că a lucrat puţin şi la reorganizarea instituţiei, pentru a se putea
încadra în prevederile bugetare.
„S-au mai dat în jos din funcţii, dar am făcut tot posibilul să nu facem
reduceri de personal", a mai adăugat Catană. Referitor la rumorile care
s-au acumulat în prezent în rândul poliţiştilor şi la activitatea liderilor de
sindicat din domeniu, cu privire la începerea unor forme de protest împotriva
măsurilor de austeritate, Catană are o părere aparte: „Cred că acţiunea lui Caraivan
(n.r. - George Caraivan, liderul de sindicat al poliţiştilor
constănţeni) a fost un moment de refulare. Există statutul poliţistului şi
o lege specială care nu permite astfel de forme de protest. Sunt nemulţumiri,
într-adevăr, în rândul poliţiştilor şi chiar şi eu pot să spun că sunt
nemulţumit". Din păcate, în România anului 2010, în cadrul structurilor de
poliţie, problemele nu sunt numai cele legate de salarizare. Emil Moraru,
şeful Departamentului de Intervenţie şi Acţiuni Speciale
a afirmat în nenumărate rânduri că se confruntă şi cu o lipsă acută de
echipament, spunând că subordonaţii săi trag la sorţi înainte de fiecare
intervenţie care să îmbrace echipamentele de protecţie, insuficiente numeric
pentru tot personalul operativ. Şeful D.I.A.S. a mai afirmat
că, în structura pe care o conduce, un număr de opt persoane şi-au depus deja
actele pentru obţinerea vizelor de lucru în altă ţară. De cealaltă parte,
Catană dă dovadă de mărinimie şi susţine că îi va ajuta pe cei de la D.I.A.S., în limita
posibilităţilors. „Cunosc problemele celor de acolo şi cred că sunt
rezolvabile. Avem promisiuni de sponsorizări, din care vom dota câteva
structuri, în primă fază, pe cei de la circulaţie, cu echipament şi ce mai
lipseşte", a mai adăugat şeful IPJ.
Conform portalului Serviciului Electronic de Achiziţii Publice,
la nivelul I.G.P.R.
s-a terminat deja o procedură de achiziţie de echipament, privind şepci şi
pulovere (!), pentru dotarea unui număr de peste 1800 de bărbaţi şi
aproape 400 de femei ce activează în cadrul structurilor inspectoratului.
George Caraivan,
liderul sindicatului poliţiştilor constănţeni a afirmat că, deocamdată, s-au
făcut mai multe consultări cu membrii de sindicat, atât la nivel naţional, cât
şi local, pentru a se stabili care sunt următorii paşi de făcut. „Pe 16
septembrie va mai avea loc o rundă de consultări, împreună cu cei de la Cartel Alfa care ni s-au alăturat, în urma căreia
sperăm să stabilim o dată şi modalităţile prin care vom protesta. Vom alege,
desigur, căile legale, respectând prevederile statutului poliţistului şi a
altor legi speciale", a declarat, pentru „Replica" liderul de
sindicat. Acesta a mai spus că, în prezent, având în vedere o reducere reală a
veniturilor poliţiştilor cu 35,5% şi lipsa banilor pentru achiziţia celor
necesare desfăşurării activităţii, lucrătorii vor fi nevoiţi să nu mai aducă de
acasă hârtie, echipamente de birotică, nu vor mai folosi telefoanele personale
în interes de serviciu şi că nu vor mai munci suplimentar, în timpul liber.
Caraivan a mai adăugat că mulţi colegi de-ai săi îşi vor găsi şi alte joburi
suplimentare, aşa cum şi-a găsit şi el: „Eu termin munca la ora 23:30, fiind
nevoit să am o a doua slujbă". Referitor la declaraţiile lui Dumitru
Catană, cu privire la „momentul de refulare", Caraivan
a spus că „s-a referit la refulare, probabil, din cauză că nu mai sunt bani.
Fiecare are dreptul să spună ce gândeşte, însă, din păcate, aceşti oameni nu
prea pot să vorbească".
www.replicaonline.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp