Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:58 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Replica La Canalele Navigabile, banii curg garla - Zeicu cumpara inapoi piatra furata de Pana de la Analog Trans?

ro

25 Nov, 2010 11:58 958 Marime text

Lucrările desfăşurate Canalul Navigabil Dunăre-Marea Neagră nu sunt neapărat legate de modernizare, cât şi de repararea unor stricăciuni provocate chiar şi de către mama natură. Aşa se face că, pe la începutul lunii februarie a acestui an, reprezentanţii CNACN au contractat servicii de consolidare a unui mal afectat de o alunecare de teren. S-au plătit până de curând 1,48 milioane lei, iar acum, ca suma să fie rotundă, s-a emis şi actul adiţional ce ridică valoarea lucrărilor la fix 1,5 milioane. Lucrările au prevăzut atât activităţi de refacere a malului cât şi consolidarea acestuia şi reconstrucţia drumului tehnologic din împrejurime.

Fericitul" câştigător al acestui contract cu instituţia condusă de Valentin Zeicu nu putea fi altcineva decât un operator economic care poate „face rost" de piatră la un preţ discutabil. Astfel, Mugurel Pană şi a lui firmă Analog Trans din Ovidiu a pus mâna pe banii CNACN, iar acum lucrează de zor la finalizarea proiectului. Administratorul respectivei companii şi-a câştigat porecla de „Chirpici" după ce a dat un „tun" pe la baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu. Chirpici le-a livrat americanilor în loc de piatră de carieră pământ cu piatră mărunţită la preţuri astronomice. Întreaga bază a fost clădită cu acest material fără ca nimeni să se sesizeze. Pană furnizează piatră dintr-o parcelă de teren situată chiar la Cariera Sitorman pe care, culmea, a cumpărat-o în trecut de la o persoană fizică, o anume Elena Rusu. Prin diferite metode, el a prezentat mostre Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale prin care a primit şi certificare că „noroiul" de la cariera lui este piatră de cea mai înaltă calitate. Revenind la subiect, Pană este în cercetarea procurorilor constănţeni, fiind suspectat că a sustras mai bine de 100.000 de metri cubi de piatră din excavaţiile făcute tocmai la Canalul pentru care a primit bani să-l repare.

www.replicaonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii