Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:08 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Replica Nava „Anita", sub sechestru dupa ce a rupt barajul hidrocentralei Pompey - O barja romaneasca a provocat o paguba de 2,8 milioane de euro in Franta

ro

30 Dec, 2010 14:40 1953 Marime text

Trei marinari români se află într-o situaţie dificilă, după ce nava lor a fost pusă sub sechestru de autorităţile din nord-estul Franţei. Nava „Anita", cu echipaj românesc, încărcată cu 850 de tone de sare, este sechestrată în portul Frouard din Franţa după ce la 18 decembrie 2010 a provocat, din cauza unei erori de navigaţie, un accident ale cărui pagube au fost estimate la aproape 3 milioane de euro, relatează publicaţia L'Est Republicain.

Vasul „Anita", care tracta o barjă de 80 de metri, a lovit în dimineaţa zilei de 18 decembrie un baraj al unei hidrocentrale de pe râul Moselle. Este vorba de hidrocentrala Pompey, aflată în aval de zona industrială Frouard, în regiunea Lorraine, din nord-estul Franţei. Costurile totale ale accidentului se ridică, potrivit primelor estimări ale autorităţilor franceze, la 2,8 milioane de euro. Prin urmare, nava a fost pusă sub sechestru. Autorităţile franceze spun că accidentul s-a produs din cauza unei erori de navigaţie a echipajului românesc, dar comandantul de bord susţine că de vină au fost condiţiile meteorologice, din cauza cărora nu a văzut semnalizarea care îi interzicea navigaţia pe partea dreaptă a râului. Nava se îndrepta către Austria şi transporta 850 de tone de sare albă. În urma accidentului, barajul hidrocentralei a fost secţionat în două, iar producţia electrică pentru societatea Cedelec a fost oprită. Nivelul râului Moselle a scăzut cu 1,5 metri, iar coca vasului s-a înnămolit pe fundul râului. A fost nevoie de o macara de 700 de tone pentru a degaja o parte a încărcăturii vasului, pentru ca acesta să poată fi remorcat şi adus, la 22 decembrie, împreună că cei trei români care formau echipajul, în portul Frouard. Încărcătura de sare, ce nu aparţine proprietarului barjei, nu a fost pusă sub sechestru. În calele vasului mai rămăseseră 700 de tone de sare, care au fost descărcate şi ele în portul Frouard. La bord, cei trei marinari nu mai au apă potabilă, chiar dacă au fost aprovizionaţi temporar de port. Activitatea din port a fost redusă, nivelul apei fiind insuficient, din cauza breşei din baraj, pentru a permite navelor să mai navigheze în siguranţă. Referitor la acest caz, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, a precizat că marinarii nu au cerut deocamdată ajutor în ţară. Tot conform lui Mihălcioiu, nava „Anita" este de fapt o barjă autopropulsoare, care ar aparţine firmei constănţene SER Transnav SRL. Patronul firmei, Marian Trifan, a ţinut să infirme faptul că ar avea legătură cu acest incident sau cu nava „Anita".

www.replicaonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii