Replica Romantic in mijlocul strazii - Zelca, amor nebun la notariat!
Replica: Romantic in mijlocul strazii - Zelca, amor nebun la notariat!Amor nebun, ieri, în faţa unui cunoscut birou notarial din buricul târgului! Costică Zelca şi o doamnă, care pentru cunoscători poate fi soţie, pentru necunoscători poate fi ... amantă, şi-au parcat fiecare maşinile -el neagră, ea albă, sau invers, că nu se mai înţelegea om cu persoană când cei doi au ocupat trotuarul. Cert este doar că nu ne-am mai putut dezlipi privirile de Zelca, la fel nici trecătorii: nu am bănuit până acum că omul de afaceri poate fi atât de romantic în văzul atâtor oameni. Din tandreţuri în tandreţuri, el şi ea s-au îndreptat spre notar, au stat ce-au stat, după care au coborât scările ca şi cum ar fi ieşit... de la Starea Civilă! Mână-n mână, îmbrăţişări şi pupici din vârful buzelor, iar fiecare cu maşina lui, că doar, deh, se respectă oamenii, nu se uită la câţiva litri de gaz în plus sau în minus, la cantitatea de CO2 sau alte asemenea nimicuri. Ce contează, când hotelurile şi blocurile lui Zelca „râd" în soare, indiferent de criză, probleme şi preţuri înjumătăţite?
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp