Replica Saivanele din Tuzla ale Ministerului Agriculturii au fost cumparate de Dobre - Primarul Micu risca inca un dosar din cauza unui afacerist ucigas de oi
Replica: Saivanele din Tuzla ale Ministerului Agriculturii au fost cumparate de Dobre - Primarul Micu risca inca
Florin Constantin Micu, primarul localităţii
Tuzla, s-a ales cu dosar penal,
pentru închirierea unor căsuţe din lemn. Este vorba despre un protocolul de
colaborare nr. 899/29.04.2009 încheiat cu Direcţia Judeţeană de Tineret Constanţa, condusă la acea
dată de liberalul Claudiu Daniel
Teliceanu, care s-a perfectat fără înştiinţarea Consiliului Local (CL) Tuzla, în care primarul se angaja
să achite din bani publici facturile restante la apă în valoare de 9.500 lei,
dar şi să suporte contravaloarea consumului la energia electrică şi salubritate
timp de trei luni cât era prevăzut contractul. Dar, în afară de acest dosar,
primarul mai are probleme şi din cauza vânzării unor clădiri care aparţin Ministerului
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Şi din cauza acestei tranzacţii primarul riscă să se mai aleagă cu un dosar
penal.
Povestea nu este una nouă, dar revine în atenţie „graţie" unui control
demarat la Primărie la solicitarea Prefecturii. Controlul, de acum
câteva luni, a fost iniţial ţinut sub tăcere atât de primar, cât şi de
Prefectură. De altfel, în replică, primarul comunei Tuzla,
Florin Constantin Micu,
susţine că problemele în cauză au fost rezolvate de multă vreme şi că nu-şi
aduce aminte de controlul Prefecturii decât foarte vag. „N-au
găsit nimic în neregulă", ne asigură primarul. Cert este faptul că
Hotărârea nr. 163/2008 privind licitaţia publică, adoptată de Consiliul Local Tuzla,
intră sub incidenţa art.3, alin. 3 din Legea nr. 554/2004 privind
contenciosul administrativ fiind suspendată de drept ca efect al formulării
acţiunilor în instanţă. Din acest motiv s-a solicitat anularea hotărârii
privind vânzarea prin licitaţie publică a unor construcţii care făceau parte
din domeniul public privat al Consiliului Local Tuzla.
Concret, reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR)
susţin că au încheiat un acord cu CL Tuzla, prin care imobilul administrat de
fostul OJRSA, compus din clădire, saivane
ovine, adăpost vară berbeci şi gard, să treacă din domeniul public şi
administrarea Ministerului Agriculturii,
în domeniul comunei Tuzla. Acordul la care se face referire a
fost materializat printr-o hotărâre a CL Tuzla cu nr. 63/04.07.2008, act
administrativ care a stat la baza înaintării către Ministerul Agriculturii
şi a documentaţiei prin care Guvernul urma să adopte hotărârea de transfer
al imobilului şi al terenului aferent în suprafaţă de aproximativ 20.361 metri
pătraţi. Prin adresa nr. 1526/10.02.2009, DADR înştiinţa Prefectura că prin Hotărârea
nr. 163/2008 s-a adoptat vânzarea prin licitaţie publică a imobilului care face
parte din domeniul public al statului, dar că hotărârea de Guvern
nu a fost aprobată. Urmare a unor controale, CL Tuzla nu a putut face dovada
că este administratorul de drept al construcţiilor pe care între timp le
scosese la mezat. Câştigătorul licitaţiei organizate de primărie a fost
societatea Megaprisma, administrată de Emil Dobre, care intenţiona să
transforme spaţiile într-o fabrică de muştar. De menţionat, referitor la Emil Dobre, că situaţia societăţii
deţinute de acesta nu este tocmai roz în această perioadă şi, de asemenea,
numele afaceristului este legat de un incident petrecut acum un an, când,
nervos că oile şi caprele unui cetăţean din Tuzla intraseră pe terenurile sale,
s-a urcat în maşină şi le-a ucis. La acea dată, relaxat şi declarând că este
prieten cu primarul, Dobre afirma că doar de uciderea
câinelui îi părea rău, nu şi de oi.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp