Replica Dragomir recunoaşte că USL are o problemă la Mangalia
Replica:Dragomir recunoaşte că USL are o problemă la MangaliaPreşedintele PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, a transmis locuitorilor Mangaliei o scrisoare prin intermediul căreia le cerea opinia cu privire la ceea ce-şi doresc. Am testat oraşul, să vedem dacă locuitorii Mangaliei îşi doresc altceva. Dacă îl vor pe actualul primar, sigur că-l vom sprijini, în cadrul USL, dar e un mare semn de întrebare aici. Nu punem aceste întrebări doar de dragul de a avea un candidat PNL la Mangalia. Este o consultare largă a oraşului, în care chiar trebuie să ţinem cont de locuitori, altfel decât oamenii politici. În mod cert, candidatul PNL pentru Primăria Mangalia va fi un băştinaş, spulber aici orice prezumţie de candidatură din partea mea. Va fi un cetăţean al Mangaliei, respectat în urbe, iar noi vom merge în fiecare casă din Mangalia, vom discuta cu fiecare cetăţean, pentru a vedea cine este acest candidat. PNL, bucurându-se de un vot masiv în Mangalia, e logic să vedem pe cine vom avea drept candidat. Pentru că, da, PNL este pe primul loc în Mangalia, ştim asta, şi trebuie să consultăm oraşul pentru a vedea cine trebuie să fie candidatul nostrum. Şi vă spun că nu vor fi surprize în a desemna candidatul PNL pentru Mangalia, chiar dacă e dreptul nostrum, şi al PSD, de a face propriile sondaje, nu avem nimic împotrivă cu asta, a explicat deputatul Dragomir.
Mai mult pe http://www.replicaonline.ro/dragomir-recunoaste-ca-usl-are-o-problema-la-mangalia-22492/
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp