Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:34 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Replica „I-a dat in cap cu ciocanul si i-a tinut piciorul pe piept sa se inece in sange”

ro

07 Apr, 2011 12:12 1169 Marime text

Instanţa de fond a Tribunalului Constanţa a audiat, ieri, 4 martori în dosarul penal în care sunt cercetaţi Valentin Şlepac, Adrian Grigoraş şi Sergiu Băhăian, cercetaţi pentru omorurile din judeţul Constanţa. Audierile au durat aproape 5 ore, timp în care instanţa a aflat exact ce avea nevoie pentru a ajunge mai uşor la o concluzie. Printre cei audiaţi s-a numărat şi martorul principal din acest proces, Mihai Bojin, cel care urma să fie asasinat la comanda lui Băhăian, coordonatorul grupului infracţional. Bojin a declarat exact acelaşi lucru ca şi în faza de urmărire penală, dând detalii cu lux de amănunte despre uciderea lui Emilian Leonte şi Lucian Cernat, precum şi faptul că a fost martor la tot. „Şlepac mi-a spus să-i distrag atenţia lui Leonte, el urmând să-i dea cu ciocanul în cap. Eu am fugit, însă Şlepac m-a ajuns din urmă şi mi-a zis că l-a omorât el, dându-i cu ciocanul în cap şi că i-a ţinut piciorul pe piept ca să se înece în sânge", a declarat, printre altele, martorul Bojin, fostul complice al lui Băhăian. De precizat că, potrivit unora dintre avocaţi, singurul care neagă comiterea faptelor este chiar Băhăian. „Şlepac şi Grigoraş şi-au recunoscut faptele, au spus că îşi asumă comiterea faptelor de omor, însă la ordinul lui Băhăian, dar el nu recunoaşte. Oricum faptele sunt clare", a precizat avocatul. De precizat că, deşi iniţial formulau cereri peste cereri pentru a fi cercetaţi în libertate, Şlepac şi Grigoraş au renunţat la această idee, ştiind că este imposibil de admis o astfel de cerere.

replicaonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii