Replica Mitrea e mai incompetent decat prevede legea
Replica:Mitrea e mai incompetent decat prevede legea
Runda a doua de licitaţii pentru sectoarele de plajă din staţiunea Mamaia s-a încheiat cu happy-end pentru SC Mamaia SA, chiar dacă societatea descalificată în primă fază a fost eliminată şi a doua oară. Nu este însă nici o problemă pentru că, în afară de SC Mamaia SA, în competiţia pentru aceeaşi suprafaţă de plajă s-a înscris şi SC Litoral SA, care a şi câştigat. Pentru cei care nu ştiu, ambele societăţi au acelaşi acţionar majoritar - Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Suprafaţa de plajă pentru care s-a agitat societatea condusă de Corina Gheorghe se află în dreptul hotelului Mamaia din staţiunea cu acelaşi nume. Facem însă o scurtă recapitulare a evenimentelor: în martie, a avut loc prima rundă a licitaţiilor. Pentru sectorul la care ne referim - Mamaia V, subsector 2, prima rundă a licitaţiei a avut loc în martie, când au participat SC Mamaia SA şi SC Romned în asociere cu doi hotelieri. Mamaia SA a fost respinsă la acea dată, pe motiv că societatea are datorii la stat, iar câştigător a fost desemnat Romned. În acel moment, directorul general al societăţii, Corina Gheorghe, declara că a fost eliminată din competiţie pe nedrept, întrucât a ataşat la dosarul de participare un document prin care demonstra că există o acţiune în instanţă prin care este contestată datoria. În plus, Mamaia SA a contestat imediat rezultatul licitaţiei, transmiţându-i lui Marian Mitrea, şeful Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL), mai multe documente prin care erau solicitate explicaţii. După analizarea contestaţiei, comisia ABADL a concluzionat, în data de 29 martie a.c., că a gafat. Instituţia lui Mitrea nu dă dreptate însă societăţii Mamaia SA, în schimb, realizează că şi unul dintre asociaţii Romned (firma lui Sorin Greavu) are probleme cu ceva datorii la stat. „Comisia de evaluare a procedat în mod corect la excluderea din procedură a ofertantului SC Mamaia SA (...). Cu privire la contestarea ofertei depuse de SC Romned Port Operator SA, comisia de evaluare a procedat în mod greşit la luarea în calcul a ofertei asocierii SC Romned Port Operator SA, SC Parc Mamaia SRL şi SC Central SA considerând că asociatul SC Parc Mamaia SRL este eligibil. Având în vedere art.B4.2, B.2.2 şi Nota 2 din Caietul de sarcini, precum şi Certificatul de atestare nr. 3537/10.03.2011 şi dispoziţiile art.112-116 din Codul de procedură fiscală, asociatul SC Parc Mamaia SRL este neeligibil, având datorii la bugetul de stat. Astfel, în conţinutul certificatului de atestare fiscală mai-sus menţionat nu este inserată menţiunea prevăzută de art. 113 alin. 6 din codul de procedură fiscală, de asemenea nu a fost depusă o cerere de compensare şi organul fiscal nu a făcut menţiuni în certificatul de atestare fiscală privind o eventuală compensare din oficiu. (...) În aceste condiţii, comisia constată că oferta asocierii condusă de SC Romned Port Operator SA este descalificată", se arată în procesul verbal cu nr. 4756/29.03.2011. Procesul verbal în cauză este, de fapt, justificarea pe care comisia ABADL o oferă pentru gafa de la prima rundă de licitaţii, când a eliminat o societate, iar pe alta a favorizat-o fără însă o analiză temeinică a actelor de la dosar. Iar ca o concluzie: se demonstrează competenţa lui Mitrea atunci când vine vorba despre prietenii lui (n.r.: pentru cine nu ştie, gura târgului îl dă pe directorul ABADL drept un apropiat al lui Greavu). Din nefericire pentru acelaşi Mitrea, conjunctura (!) a făcut ca lucrurile să nu rămână cum le plănuise iniţial şi să fie nevoit să-şi toarne cenuşă în cap în faţa societăţii Ministerului Turismului - Mamaia SA. În a doua rundă de licitaţii, organizată în data de 11 aprilie, pentru sectorul Mamaia V, subsector 2, Romned nu a mai participat, în schimb s-au înscris Mamaia SA şi Litoral SA. De această dată, Mamaia SA a fost descalificată pentru că nu a achitat taxele locale. „Am avut taxele locale achitate până în luna aprilie. Nu am mai avut bani să le achităm", a explicat Corina Gheorghe. Nici o problemă, plaja a fost adjudecată de „surata" Litoral SA.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp