Telegraf Băhăian, apărat de finul Şlepac - „Dacă îl mai deranjezi pe naşu', îţi pun viză de America!"
Telegraf: Băhăian, apărat de finul Şlepac - „Dacă îl mai deranjezi pe naşu', îţi pun viză de America!"
10 Nov, 2010 08:01
ZIUA de Constanta
656
Marime text
Procesul în care Sergiu Băhăian, Valentin
Şlepac, Adrian Grigoraş şi Edward Marian Mărculescu sunt judecaţi pentru
instigare la omor şi înşelăciune, respectiv omor deosebit de grav şi aderare la
un grup infracţional a continuat, ieri, cu audierea mai multor martori. Primul
care a dat declaraţie în faţa instanţei a fost Mihai Dăscălete, unul dintre
complicii lui Băhăian din dosarul aflat pe rolul Tribunalului Slobozia, adus la
Constanţa în stare de arest preventiv. Bărbatul a spus că avea o societate
comercială la Timişoara şi, timp de şapte ani, a fost partenerul de afaceri al
lui Băhăian. La un moment dat, între el şi Băhăian a intervenit o neînţelegere.
„L-am împrumutat cu o sumă mare de bani şi nu mi-a restituit-o la data
scadentă. Am sunat-o pe iubita lui, care mi-a zis că habar nu are unde este
Băhăian, aşa că l-am apelat pe Valentin Şlepac, cu care ştiam că Băhăian este
în relaţii foarte bune. Acesta mi-a comunicat să nu îl mai deranjez pe naşu',
că îmi pune viză de America. Iniţial, nu am înţeles ce a vrut să spună Şlepac,
am luat-o ca pe o glumă, ulterior, după descoperirea crimelor, am realizat că
m-a ameninţat. Sincer, dacă voia, ar fi putut oricând să îmi facă rău pentru că
am dormit de multe ori în casa lui de la Valu lui Traian", a declarat Mihai
Dăscălete. Tot el a mai spus că Băhăian nu a dat dovadă niciodată de violenţă.
„Este un tip fricos", şi-a încheiat Dăscălete declaraţia. Alţi martori audiaţi
de instanţă au povestit cum i-au cunoscut pe Şlepac, Grigoraş şi pe cei care
le-au căzut victime după ce nu le-au mai fost de folos escrocilor. „Am stat la
aceeaşi pensiune cu Ionel Ulezu, Ion Bojin, Petrică Captalan, Şlepac şi
Grigoraş. Ne-am împrietenit şi chiar i-am dus de mai multe ori la Bucureşti cu
maşina mea pentru a se întâlni cu partenerii de afaceri, însă nu am ştiut
niciodată cu ce se ocupă", a afirmat în faţa instanţei unul dintre martorii
propuşi de procurori, Alberto Cefuleanu. Reamintim că alături de Băhăian,
Şlepac, Grigoraş şi Mărculescu sunt judecaţi, în libertate, Dan Liviu Iovan şi
Florian George Oprea, acuzaţi de aderare la un grup infracţional, respectiv
favorizarea infractorului. Potrivit procurorilor, la sfârşitul anului 2007,
Băhăian, împreună cu Valentin Şlepac, a iniţiat un grup infracţional organizat,
la care, ulterior, au aderat Edward Marian Mărculescu, Dan Liviu Iovan, Adrian
Grigoraş, Emilian Leonte, Ionel Ulezu, Petrică Captalan, Lucian Cernat şi
George Florian Oprea. Anchetatorii au stabilit că, în perioada martie - mai
2008, cei zece, folosindu-se de nume false şi recomandându-se drept
reprezentanţi ai SC Transrom Prest SRL Constanţa, au indus în eroare şase
societăţi de leasing, producând un prejudiciu total de 501.480 euro şi 340.189,32
lei. În acelaşi dosar, Băhăian este acuzat de comiterea a două infracţiuni de
instigare la omor. El este suspectat că le-ar fi cerut lui Şlepac şi Grigoraş
să îi omoare pe Ionel Ulezu, Petrică Captalan, Emilian Leonte şi Lucian Cernat,
indivizi pe care îi folosise pentru a înşela firmele de leasing. În cazul lui
George Florian Oprea, el este acuzat că a ştiut de manevrele de înşelăciune pe
care le-au făcut Băhăian şi complicii săi, dar nu i-a denunţat.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii