Telegraf Constanţa. În şapte zile - Peste 3.000 de infecţii respiratorii
Telegraf: Constanţa. În şapte zile - Peste 3.000 de infecţii respiratoriiPeste 3.000 de cazuri de infecţii respiratorii acute şi pneumonii au fost înregistrate, în ultimele şapte zile, în judeţul Constanţa, zeci de persoane necesitând îngrijiri medicale pe patul de spital. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, 2.698 de persoane au ajuns la spitale cu infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, 58 fiind internaţi. De asemenea, în aceeaşi perioadă s-au înregistrat şi 884 de cazuri de pneumonii, iar în acest caz 85 de persoane au fost internate în unităţile sanitare. Tot în ultima săptămână au fost înregistrate şi cinci cazuri de suspiciune de gripă, dar niciunul dintre pacienţi nu a necesitat internarea în spital. Faţă de media ultimelor trei săptămâni, s-a înregistrat o scădere a numărului de îmbolnăviri cu mai puţin de un procent, dar comparativ cu săptămâna precedentă scăderea a fost de aproape opt la sută. Aşa cum am menţionat în ediţia trecută a ziarului, şi la nivel naţional numărul infecţiilor respiratorii acute continuă să rămână în limite normale. Potrivit raportărilor Centrului Naţional de Supraveghere a Bolilor Transmisibile, în săptămâna 13 - 19 decembrie, numărul total al infecţiilor respiratorii acute raportate este cu 2,9 % mai mare decât cel înregistrat în săpt[mâna precedentă, dar în limite normale pentru această perioadă a anului. De asemenea, săptămâna trecută nu au fost înregistrate cazuri de gripă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp