Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:26 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf Cu cuţitul la os

ro

08 Sep, 2010 12:48 642 Marime text

Ultima soluţie, încă o revoluţie. Acesta a fost mesajul transmis aseară membrilor PSD Constanţa prezenţi la Conferinţa Organizaţiei Judeţene de alegeri, unde Radu Mazăre a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al PSD Constanţa. Liderii PSD prezenţi la Conferinţa de alegeri desfăşurată la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa au conturat ideea revoluţiei propuse de Radu Mazăre, aducând critici dure la adresa Guvernului Boc V, despre care au reafirmat că este depăşit de situaţie şi incompetent să facă faţă situaţiei dificile prin care trece România. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că Traian Băsescu şi PDL sunt conştienţi că nu mai au cum să câştige nişte alegeri democratice. "Noi încă trăim în iluzia că Băsescu şi Boc vor putea fi daţi jos prin mijloace democratice, ca în orice ţară europeană. Pe zi ce trece, prin tot ceea ce fac, ne arată că oamenii ăştia nu au niciun respect faţă de regulile democratice. Nu avem de-a face cu o bătălie politică într-o ţară democratică, ci avem de a face cu un sistem dictatorial şi lipsit de orice ruşine. Probabil că va trebui să ieşim în stradă, să blocăm Parlamentul şi Guvernul. Probabil că presiunea populară este singura care le mai poate stârni teamă", a declarat Ponta. El a precizat că PSD a depăşit faza dosarelor fabricate şi că nu se mai teme de nimic. Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a continuat ideea unei mişcări populare.

"România nu este foarte departe de aşa ceva. În prezent suntem conduşi de o putere fără de lege, care face tot ce este posibil să nu ajungă la votul popular, pentru că ştie că nu mai este dorită", a declarat Dragnea. Prim-vicepreşedintele reales al filialei judeţene Constanţa a PSD, Nicuşor Constantinescu, a declarat că, de când se află la guvernare, PDL nu a făcut decât să fure din banii românilor pentru a alimenta conturile propriei camarile. "Această hidră mafiotă care a încolăcit România s-a axat pe jaful naţional. 73% din banii constănţenilor, reprezentând contribuţii la sistemul de sănătate, sunt păstraţi la Bucureşti, iar Guvernul Boc V îi duce în direcţia dorită de el. Toate instituţiile statului sunt aservite PDL, instituţii care nu fac decât să hăituiască adversarii politici ai lui Băsescu şi ai PDL. Va trebui să ne recuperăm drepturile în stradă, pentru că se pare că asta este unica soluţie", a declarat Constantinescu. Ideea unei posibile revolte sociale pentru înlăturarea Guvernului Boc a plecat de la preşedintele PSD Constanţa, primarul Radu Mazăre, care, în ultima perioadă, vorbeşte deschis despre această posibilitate. "O să vină vremea să vă îmbrac pe toţi în militari şi să facem revoluţie, pentru că se pare că nu mai merge. Vreau să vă spun că dacă Victor Ponta nu reuşeşte să scape ţara de bagabonţii ăştia prin mijloace politice, va trebui să mergem noi peste ei la Bucureşti. Ei plătesc cu sute de milioane consilierii miniştrilor şi camarila lui Băsescu şi taie banii persoanelor cu handicap. Sunt nişte nenorociţi. Umflă cu bani serviciile secrete şi procurărimea ca să-i hăituiască pe adversarii politici ai lui Băsescu şi ai PDL, şi pe urmă vin şi taie salariile bugetarilor şi amărâtele de venituri ale pensionarilor. Am dovedit, la Constanţa, că în situaţie de criză se poate face treabă şi, ca dovadă, săptămâna viitoare voi înmâna cheile pentru primele 5-600 de apartamente ieftine pentru tineri", a declarat Mazăre.

Case pentru sinistraţi

La sfârşitul Conferinţei Judeţene de Alegeri a PSD, prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PSD Constanţa, Nicuşor Constantinescu, i-a prezentat preşedintelui partidului, Victor Ponta, un proiect unicat în România, care cuprinde două modele de case ce urmează a fi ridicate în zonele afectate de inundaţii din Moldova. "Noi avem experienţă în acest domeniu. În 2005 şi 2006, organizaţia PSD Constanţa a construit 10 case la Timişoara, dar şi în judeţul Constanţa, unde am avut probleme. Propunem să supuneţi aprobării acest proiect la Congresul Extraordinar al PSD din octombrie şi fiecare organizaţie judeţeană a PSD să contribuie la construirea acestor case pentru sinistraţii din Moldova. Am luat legătura cu oamenii de acolo, care ne-au spus că nimeni nu i-a mai băgat în seamă. Prin acest proiect dorim să le arătăm românilor că PSD este alături de ei", a declarat Constantinescu.

www.telegrafonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii