Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:32 13 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf Dacă va fi promulgată Legea pensiilor - PSD va iniţia procedurile de suspendare a lui Băsescu

ro

24 Sep, 2010 12:14 597 Marime text
Liderul PSD Victor Ponta s-a săturat de starea de inerţie (asta ca să exprimăm elegant) a preşedintelui Traian Băsescu. În cazul în care şeful statului va promulga legea pensiilor, adoptată pe 15 septembrie în Parlament şi suspectată de Opoziţie ca fiind trecută de vot prin fraudă, PSD ameninţă cu declanşarea procedurilor de suspendare a şefului statului. Liderul PSD a apreciat că promulgarea Legii pensiilor ar constitui o încălcare de către preşedinte a art. 80, alin 2 din Constituţie, care stipulează că şeful statului veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, prin exercitarea funcţiei de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate. Dar cui îi pasă? Băsescu a declarat, miercuri seara, că el nu poate fi suspendat până în 2014! Victor Ponta s-a arătat deranjat de modul grosolan în care şeful statului l-a atacat în ultimele zile şi nemulţumit că Băsescu se eschivează de la condamnarea fraudei din Camera Deputaţilor. Reacţia lui Ponta e firească, pentru că, până acum, acelaşi Băsescu, care susţine că nu se poate băga în treburile Parlamentului, a dat fără jenă indicaţii guvernanţilor, a dat termene limită parlamentarilor pentru votarea anumitor legi, procurorilor şi judecătorilor le sugera pe cine ar trebui să judece şi pe cine nu, ba şi-a asumat rolul de premier fără clipire. Acum, acelaşi preşedinte susţine că el nu poate interveni pentru a sancţiona o fraudă!?! Orice acuze i-ar aduce în continuare şeful statului, Ponta nu îl poate ierta că nu reacţionează la "furtul" din Camera Deputaţilor, păstorit de Roberta Anastase. Ca atare, liderul social democraţilor a anunţat că va cere sprijinul PNL, PC, UDMR şi al grupului minorităţilor pentru a vota în Parlament cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui pentru că "există toate temeiurile constituţionale". De asemenea, Ponta i-a răspuns lui Băsescu la toate acuzaţiile şi i-a transmis că nu cade "în capcanele securistice" şi nu este "şantajabil": "Nu are dosare cu mine, nu are cu ce să mă sperie". Liderul PSD a susţinut că acuzele pe care i le-a adus Băsescu sunt cele ale unui "securist" şi "hoţ prins la furat", el negând că ar fi vrut să candideze la Primăria Capitalei sau că i-ar fi plătit cineva concediul în Liban. Este destul de greu pentru oricine să prevadă exact cursul evenimentelor în cazul în care Opoziţia se strânge în jurul acestei idei. Băsescu are resurse infinite de a se victimiza, iar suspendarea sa îl poate înfăţişa ca o victimă a unui complot. Un lucru se ştie clar însă: de când e la putere Băsescu, au fost învinovăţiţi, în permanenţă, pentru situaţia din ţară, parlamentarii, pentru că sunt prea mulţi şi, deci, ar trebui exterminaţi, iar jurnaliştii, mogulii şi tonomatele au fost ridicaţi de la rangurile de găozari şi ţigănci împuţite la cel de "mare vulnerabilitate a siguranţei naţionale". Dacă aţi crescut cu ideea că doriţi să trăiţi într-o ţară liberă, dacă aveţi nefericirea de a vă creşte şi educa copiii în România, reconsideraţi-vă atitudinea. În România nu mai este loc nici pentru bătrâni, nici pentru tineri, nici pentru cei educaţi şi pregătiţi şi cu atât mai puţin pentru cei care au visat să facă ceva pentru ţara lor. Întreaga porcărie politică nu mai funcţionează decât pe bază de furt, mită şi jefuire a banului public.

Radu Mazăre: "Dacă nu scăpăm de Băsescu şi de Boc, nu facem nimic în ţara asta"

Preşedintele PSD Constanţa, primarul Radu Mazăre, a negat, aseară, vehement, acuzele de blat lansate de pedelişti pentru a acoperi frauda portocalie de la votul Legii pensiilor. „Nu am primit niciodată bani de la portocaliii ăştia în ultimii şase ani în care au fost la guvernare şi nu cred că aş fi primit acum. Oricum nu aş fi fost de acord să primesc bani în aceste condiţii, printr-un astfel de târg, care este o bazaconie". Mazăre a criticat, totodată, jocul politic al preşedintelui Traian Băsescu: „Degeaba discută Băsescu ca şi cum nu ar avea legătură cu Guvernul! Se exprimă public ca şi cum ar fi un lider al Opoziţiei! Îl felicit pe Victor Ponta pentru anunţul privind suspendarea lui Băsescu, care dovedeşte că este un lider cu sânge, şi îi felicit şi pe oamenii care au ieşit în stradă, pentru că asta arată că se încinge mămăliga în români. Peştele de la cap se împute! Dacă nu scăpăm de Băsescu şi de Boc, nu facem nimic în ţara asta".

www.telegrafonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii