Telegraf Descoperire macabră
Telegraf: Descoperire macabrăPoliţiştii din Eforie încearcă să afle împrejurările exacte în care o femeie de 60 de ani, care îşi ducea zilele pe străzi, şi-a pierdut viaţa. Aceasta a fost găsită ieri, fără suflare, într-un imobil dezafectat din Eforie Nord, de două persoane fără adăpost care trăiau în aceeaşi casă părăsită. Oamenii legii spun că pe chipul victimei au fost descoperite mai multe muşcături de şobolani. Potrivit anchetatorilor, în această fază a anchetei nu există suspiciuni. Trupul neînsufleţit al femeii a fost transportat la morga Cimitirului Central, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei exacte a morţii. Poliţiştii din Eforie continuă cercetările pentru a elucida acest caz. Anchetatorii spun că femeia se mutase în urmă cu şapte ani din Bucureşti în Eforie Nord. Cei care o cunoşteau le-au spus oamenilor legii că aceasta a fost balerină timp de aproape 15 ani.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp