Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:42 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf Grupare infracţională destructurată la Constanţa - Contrabandă cu ţigări în curtea Căpităniei

ro

10 Feb, 2011 11:56 1090 Marime text
DESCINDERI LA CĂPITĂNIE. Poliţiştii Serviciului Transporturi Maritime (STM) Constanţa, însoţiţi de trupele speciale ale Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanţa, au efectuat, marţi seară, şapte percheziţii comandate într-un dosar aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. În urma descinderilor, oamenii legii au reuşit anihilarea unei grupări specializate în contrabandă cu ţigări, care acţiona în Portul Constanţa. Întrucât poliţiştii aveau informaţii că un angajat al Căpităniei Zonale Constanţa (CZC), din cadrul Autorităţii Navale Române (ANR), ar fi implicat în contrabanda cu ţigări, una dintre percheziţii a avut loc la sediul acestei instituţii. Bănuiala oamenilor legii a fost confirmată în momentul în care au găsit în fişetele lui Gabriel Ionel Giurescu, de 50 ani, căpitan specialist în cadrul CZC, ţigări şi sticle cu băuturi alcoolice nemarcate. Percheziţiile la sediul CZC au vizat şi biroul agenţilor de pază ai firmei, unde au fost depistate alte pachete cu ţigări de contrabandă, parfumuri, obiecte de îmbrăcăminte şi de încălţăminte şi cafea. Şeful ANR, Paul Brânză, a declarat că anchetatorii au percheziţionat garajul instituţiei, însă nu au găsit nimic. „Percheziţiile nu au vizat Autoritatea, ci doar angajaţii firmei de pază", a spus Paul Brânză.

CERCETAŢI ÎN LIBERTATE. Poliţiştii de la STM Constanţa spun că alături de Gabriel Ionel Giurescu sunt cercetaţi doi agenţi de pază de la SC Davi Security SRL Constanţa, dar şi un individ fără ocupaţie. Din cercetări s-a stabilit că agenţii de pază Gheorghe Beldimănescu, de 44 de ani, şi Marian Ciutacu, de 51 de ani, împreună cu Radu Andrei Vulpe, de 41 ani, toţi din Constanţa, au preluat şi au comercializat ţigările şi restul bunurilor provenite din activitatea de contrabandă. Ei se aprovizionau cu mărfuri direct din sediul ANR, având complicitatea lui Giurescu. La rândul lui, angajatul CZC este acuzat că a ajutat la introducerea în ţară a produselor de contrabandă prin alte locuri decât cele prevăzute pentru controlul vamal de mărfuri accizabile şi de executare defectuoasă a sarcinilor de serviciu. Cele patru persoane au fost reţinute de poliţişti şi prezentate procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa cu propunere de arestare preventivă. După mai multe ore de anchetă, procurorii au decis ca Giurescu, Beldimănescu, Ciutacu şi Vulpe să fie cercetaţi în stare de libertate pentru contrabandă. În plus, Gabriel Ionel Giurescu este acuzat şi de abuz în serviciu contra intereselor publice.

BUNURI CONFISCATE. Cu ocazia celor şapte percheziţii la domiciliile suspecţilor şi la sediul CZC, poliţiştii din Port au găsit şi confiscat 1.158 de pachete de ţigări nemarcate, 120 de pachete de cafea, 27 de articole de îmbrăcăminte contrafăcute, zece perechi de încălţăminte contrafăcute, 48 de parfumuri şi 15 sticle de băuturi alcoolice nemarcate. Bunurile au fost duse la sediul Poliţiei Port Constanţa, urmând să fie depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa.

MASCAŢII AU GREŞIT ADRESA. În timpul ultimei dintre cele şapte percheziţii, oamenii legii au greşit adresa. Trupele speciale au descins la o adresă de pe strada Eliberării, la Ion Necula, însă se pare că suspect era un vecin al acestuia, care locuieşte cu un etaj mai sus. Necula povesteşte că cinci persoane s-au prezentat la uşa lui, doi poliţişti şi trei mascaţi, care i-au devastat casa fără a-l legitima şi fără a-i spune proprietarului pentru ce au mandat de percheziţie. "Au venit pe la ora 16.00, iar până la ora 18.30 nu m-au lăsat să fac nimic. M-au legitimat după aproape o oră. Au dat în uşă cu pumnii, cu picioarele şi era să-mi dea cu uşa în cap în momentul în care m-am dus să le deschid. Mi-au zis că au mandat de percheziţie şi trebuie să controleze toată casa. Eu i-am întrebat pentru ce au mandat, să ştiu şi eu ce am făcut şi îmi ziceau că o să aflu la poliţie. După un timp, m-au întrebat dacă am droguri şi arme în casă. Mi-au devastat apartamentul în adevăratul sens al cuvântului. Aveam o pungă cu mălai de zece kilograme şi au spart-o exact în mijlocul sufrageriei, după care mi-au aruncat hainele exact în acel loc. Mi-au spart şi o vază cu flori, au vrut să rupă şi patul, să vadă dacă am ceva în tăblii", a declarat Ion Necula. Bărbatul a mai povestit că, în timpul percheziţiei, unul din poliţişti l-a obligat să se uite la televizor la ce vroia el. "Când au intrat în casă, era un film şi unul dintre poliţişti m-a forţat să mă uit la ce vrea el... la ştirile cu poliţiştii hoţi de la vamă. Atunci m-am enervat şi i-am spus că la mine în casă nu comandă el. Mi-a zis „Lasă, bă, acolo"! Şi i-am spus să nu vorbească cu „bă" pentru că am copii mai mari ca el. Atunci mi-a spus să las pe programul acela sau să închid televizorul", a adăugat Necula. După două ore în care nu a ştiut pentru ce i se percheziţionează casa, bărbatul a fost dus la sediul Poliţiei Transporturi Maritime Constanţa. Necula povesteşte că, după ce a aşteptat o oră fără să fie băgat în seamă de cineva, a fost anunţat de un poliţist că s-a făcut o greşeală şi că poate pleca. "A venit insp. principal Romeo Moise care mi-a zis că îi pare rău, că s-a făcut o greşeală foarte mare, să îi scuz şi m-a rugat dacă vreau să dau şi o declaraţie", a mai afirmat Necula. Bărbatul spune că poliţiştii l-au întrebat dacă ştie al cui este un autoturism de culoare galbenă, care este parcat în faţa scării, şi el le-a răspuns că este al unui vecin, iar poliţiştii ar fi replicat: "Păi pe ăla îl căutăm noi!". "Au început să mă întrebe apoi despre un vecin, despre soţia lui, unde lucrează, de când s-au mutat, cu ce se ocupă, însă nu am putut să le dau prea multe informaţii pentru că nu îi cunosc prea bine", a mai declarat păgubitul. Mai mult, Necula spune că, la plecarea spre poliţie, duba Jandarmeriei a lovit o maşină aflată în parcarea blocului. "Am vorbit deja cu un avocat şi până la sfârşitul acestei săptămâni o să formulez o plîngere penală împotriva celor care mi-au devastat casa fără niciun motiv", a spus Necula.

ADEVĂRATUL SUSPECT? Bărbatul căutat de oamenii legii se numeşte Ion Ionaşcu, de 44 de ani, din localitatea constănţeană Ciobanu şi este taximetrist la firma Mimo. El locuieşte cu chirie în acelaşi bloc cu Necula, bărbatul al cărui apartament a fost răvăşit de mascaţi. Contactat telefonic, Ionaşcu a declarat că nu ştie de ce l-ar putea căuta poliţia. "Eu sunt nevinovat. Nu înţeleg de ce zice vecinul că mă căuta poliţia pe mine, pentru că eu nu am făcut nimic. Acum nu ştiu dacă el a spus aşa doar ca să scape basma curată în faţa celorlalţi vecini sau nu. Dacă mă căutau pe mine, de ce nu i-a trimis vecinul la mine? Eu îi aştept pe mascaţi cu braţele deschise. Abia aştept să îi dau în judecată. Eu mi-am pus tot aurul la amanet ca să îmi plătesc întreţinerea şi ei mă acuză de contrabandă de ţigări? Mai mult nu am ce să comentez", a spus Ionaşcu.

CE SPUN AUTORITĂŢILE. Anchetatorii spun că în momentul în care a fost făcută solicitarea pentru mandatul de percheziţie, oamenii legii deţineau informaţii că la acea adresă ar locui fără forme legale un bărbat suspectat de contrabandă cu ţigări. „Percheziţia a fost autorizată de Parchetul Tribunalului Constanţa şi noi am mers la adresa indicată. Din punctul meu de vedere, nu s-a greşit cu nimic în acest caz, deoarece adresa nu a fost greşită. Pur şi simplu, în urma percheziţiei nu s-a găsit nimic la domiciliul de pe strada Eliberării", a declarat scms. Sabin Vasile, comandantul Serviciului Poliţiei Transporturi Maritime Constanţa.

STOP DESCINDERILOR GREŞITE. La începutul acestei luni, reprezentanţii Institutului de Politici Publice (IPP) i-au spus ministrului Traian Igaş să ia măsuri împotriva erorilor comise de structurile de intervenţie în forţă care execută sau iau parte la descinderi pentru reţinerea unor persoane. Solicitarea vine ca urmare a numeroaselor cazuri în care mascaţii au descins la adrese greşite, au răvăşit casele unor oameni nevinovaţi şi i-au băgat în sperieţi. IPP solicita ministrului Traian Igaş explicaţii pentru desele greşeli care „tind să devină o obişnuinţă", potrivit reprezentanţilor IPP. "Concret, solicităm domnului Igaş ca MAI să precizeze cum a fost posibil să se descindă la o adresă greşită, dacă poliţiştii şi-au cerut scuze pentru eroarea comisă, cine sunt persoanele vinovate de această eroare, în ce măsură aceste erori sunt consemnate în dosarele profesionale ale acestor vajnici luptători", conchid reprezentanţii IPP, afirmând că vor interpreta lipsa unei reacţii ferme împotriva unor astfel de incidente ca pe o "acţiune de încurajare a acestora".

Andra RAFTU, Cristina CARAPCEA

www.telegrafonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii