Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:14 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf Guvernul ceh a găsit soluţii să-şi păstreze doctorii în ţară!

ro

25 Feb, 2011 12:05 737 Marime text

La finele anului trecut, aproape patru mii de medici din Cehia au trimis scrisori de demisie, în cadrul unei iniţiative sindicale sub lozinca "Mulţumim, noi plecăm". Atât au spus medicii cehi, anunţând, totodată, şi demisiile cu 1 martie 2011. Nu s-a ajuns până acolo, Guvernul ceh căutând soluţii în tot acest timp. Şi au şi găsit o cale de mijloc, cât să-şi ţină specialiştii în ţară. Mai exact, a fost încheiat un acord definitiv cu medicii care solicitau creşterea salariilor pentru ca aceştia să nu părăsească sistemul sanitar. Guvernul premierului Petr Necas a găsit resursele financiare pentru o creştere salarială, cuprinsă, într-o primă fază, între 5.000 şi 8.000 de coroane (205 - 328 de euro), începând din martie.

Banii provin din adoptarea unor măsuri de eficientizare a sistemului de sănătate.

Memorandumul semnat de cele două părţi prevede că o nouă creştere de 10% va fi acordată de la anul, pentru ca, din următorul an, salariile să se încadreze într-o marjă de 150% - 300% din salariul mediu, în funcţie de vechime. Salariul mediu lunar al unui medic ceh se ridică, în prezent, la 23.665 de coroane, echivalentul a 965 de euro. Şi în Israel şi Belgia, medicii au avut câştig de cauză prin depunerea demisiilor în bloc, obligând astfel guvernele să cedeze revendicările salariale.

PENTRU MEDICII ROMÂNI... LIBERTATE DEPLINĂ. Încă din 2008, medicii români începeau să dea semne de nemulţumire privind răsplata financiară, dar nu numai. Reprezentanţii colegiilor medicilor din ţară anunţau că cifra celor care solicită să profeseze peste graniţele ţării devine îngrijorătoare. Şi toate în condiţiile în care numărul de medici, în România, este aproape cel mai mic din Europa. Ministerul Sănătăţii Publice, de atunci, înregistra aprox. 3000 de cereri pentru echivalarea pregătirii în vederea plecării la muncă într-un spital din UE, iar 1.900 de doctori erau deja angajaţi în spitale din ţările membre. Era clar că exodul medicilor era o problemă extrem de complexă, de natură materială şi socială, pornind de la lipsa de motivare a acestora. Pe nimeni însă nu a impresionat plecarea medicilor români. Doi ani mai târziu, România continua să se afle mult în urma altor state europene în ceea ce priveşte sistemul de sănătate, în general. Canadian Medical Association Journal arăta, în paginile sale, "condiţiile din spitalele româneşti - pe care canadienii nici măcar nu şi le pot imagina - sunt un permanent cal de bătaie pentru mass media. "Imaginaţi-vă instrumentar medical şi paturi ruginite, pereţi crăpaţi şi cojiţi, toalete murdare şi, uneori, gândaci" - aşa schiţa publicaţia menţionată situaţia din spitalele româneşti. La aceste probleme se adaugă şi exodul personalului medical. Colegiul Medicilor din România (CMR) anunţa atunci că peste 4.000 de medici - majoritatea tineri - au emigrat din 2007, ceea ce reprezintă 10% din medicii ţării. Principalul motiv este de ordin financiar: salariile pentru medicii rezidenţi din România sunt de 10 - 15 ori mai mici decât în vestul Europei şi chiar comparativ cu salariul mediu din economia românească. Un medic rezident român câştigă echivalentul a 200 de euro, comparativ cu 320 de euro câştigaţi în medie de un muncitor. Exodul a continuat. Din nou nimeni nu a schiţat niciun gest. Din contră, medicii primeau "bobârnace" peste "bobârnace", partea pozitivă fiind lăsată deoparte, de parcă bolnavii din România s-ar vindeca singuri.

DECLARAŢII ŞOC FĂRĂ ECOU. Anul 2011 a început cu noi semnale de alarmă. Preşedintele CMR, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, rămâne perseverent. Ori de câte ori are ocazia reaminteşte autorităţilor gravitatea situaţiei. "Într-adevăr, migraţie există în toată lumea, contează însă proporţia. De exemplu, dacă din Croaţia pleacă peste 2.000 de medici, nu este o aşa mare problemă pentru că vin alţii din alte ţări. Din păcate, în România nu prea vrea să vină nimeni şi atunci avem o mare problemă. Din punctul meu de vedere, migraţia medicilor este o problemă naţională, o problemă de siguranţă naţională", declara profesorul. Declaraţia sa, chiar dacă trage un uriaş semnal de alarmă, pare să nu "mişte" pe nimeni. El a atras atenţia că cifrele arată că România a ajuns să fie numită "cel mai mare exportator de medici". Nicio reacţie! Reprezentanţii medicinei primare anunţă demisii în masă, anunţă haos. Zilele trecute, cei peste zece mii de medici de familie au anunţat că ar putea să blocheze activitatea în sistem, asta dacă, într-adevăr, vor depune, simultan, cereri pentru obţinerea certificatului de conformitate, care le dă dreptul să practice în orice stat al UE. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii (MS) au găsit soluţia (!?): apelează la înţelegerea cadrelor medicale din ambulatoriile de specialitate, care vor trebui să elibereze reţete compensate şi gratuite până când medicii de familie vor înţelege situaţia. Oare la ce gesturi ar putea recurge medicii români să impresioneze Guvernul, în condiţiile în care de ani buni ei atrag atenţia asupra gravelor probleme care s-ar putea crea în sistem din cauza exodului?!...

www.telegrafonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii