Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:51 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf Miri jefuiţi de dar, la nuntă!

ro

13 Sep, 2010 12:44 1145 Marime text

Ziua care trebuia să fie cea mai frumoasă amintire din viaţa lor s-a transformat într-un coşmar pentru doi tineri din localitatea constănţeană Valu lui Traian, Ştefania şi Cristian Negraru, care şi-au unit destinele sâmbăta trecută. Mirii au fost nevoiţi să dea declaraţii la poliţie după ce au fost jefuiţi. Petrecerea a fost organizată la Popasul Murfatlar, iar în momentul în care se pregăteau să achite consumaţia la localul unde au sărbătorit nunta, cei doi tineri proaspăt căsătoriţi au constatat cu stupoare că le-au dispărut banii ce reprezentau darul de nuntă. Duminică dimineaţă, în jurul orei 04.00, poliţiştii din localitatea Murfatlar au fost alertaţi de ginere, Cristian Negraru, de 25 de ani, care a reclamat că au fost furate toate plicurile lăsate de nuntaşi şi care se aflau într-o cutie aşezată lângă masa mirilor. În timpul audierilor, tânărul le-a povestit anchetatorilor că, la finalul petrecerii, a ieşit afară din localul „La Popasul Murfatlar" împreună cu naşii şi socrii, ca să conducă ultimele rude, iar în momentul în care s-a întors în restaurant a constatat că darul de nuntă a dispărut. În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au descoperit că banii care se aflau într-o cutie au fost furaţi prin peretele de stuf al terasei localului. Poliţiştii spun că lângă peretele mascat cu o pânză albă se afla masa mirilor. Cercetările au stabilit că lacătul de la curtea din spatele localului a fost spart, iar o porţiune din peretele de stuf era tăiată. În curte, oamenii legii au găsit şi un cârlig cu ajutorul căruia hoţii au tras cutia cu bani. Totodată, pe o stradă din apropierea localului, o patrulă de poliţie a descoperit o floare ornamentală care provenea de la cutia în care au fost puse plicurile cu bani. Familia ginerelui susţine că este imposibil ca hoţii să fi acţionat la întâmplare şi că, cel mai probabil, au fost ajutaţi şi de angajaţii localului, având în vedere că lovitura a fost dată în singurul moment în care masa pe care se afla cutia a fost lăsată nesupravegheată. Spusele acestora sunt întărite şi de faptul că deşi peretele de stuf a fost tăiat pe întuneric, hoţii nu au lăsat în urmă nici măcar un pai. Prejudiciul cauzat de hoţi a fost estimat la aproape 20.000 de lei. Poliţiştii din Murfatlar fac acum cercetări pentru a îi identifica pe autorii furtului.

www.telegrafonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii