Telegraf Naufragiu la şase mile de Portul Constanţa
Telegraf: Naufragiu la şase mile de Portul Constanţa
NEGLIJENŢĂ. „În jurul orei 11.00, remorcherul „Hercules", ajutat de o echipă de scafandri de pe nava „Rubin", a încercat să facă legăturile pentru a tracta cargoul. În timpul manevrelor, „Medy" a început să ia apă, motiv pentru care echipele de intervenţie au abandonat operaţiunea. Nu puteam să punem în pericol echipejele de pe cele două nave de salvare. Din păcate, în momentul în care a părăsit nava, echipajul de pe „Medy" nu a închis uşile şi chepengurile, iar apa a pătruns cu uşurinţă în interior", a declarat Ion Voicu, directorul ARSVOM. Din primele observaţii, specialiştii spun că, cel mai probabil, nava s-a înclinat la babord din cauza unei încărcături repartizate greşit şi că, în ciuda înclinaţiei, cargoul nu s-ar fi scufundat dacă uşile navei erau închise.
Nava „Medy", sub pavilion Turcia, era încărcată cu 3.247 de tone de fier vechi şi plecase din dana 115 a Portului Constanţa Sud Agigea, cu destinaţia Istanbul.
POLUARE CU HIDROCARBURI. După scufundarea navei, o peliculă de hidrocarburi de aproximativ 100-150 de metri pătraţi a apărut pe suprafaţa apei. Potrivit Autorităţii Navale Române, irizaţia se deplasează către larg din cauza direcţiei vântului. Pelicula este disipată şi dispersată din cauza valurilor de circa doi metri. La orele 13.15, navele specializate pentru depoluare aparţinând ARSVOM, Safir şi Rubin, au ajuns în zonă pentru a acţiona pentru limitarea şi îndepărtarea efectelor poluării, împreună cu nava Hercules rămasă la locul incidentului încă de la ora 10.40. Autorităţile susţin că, luând în considerare suprafaţa mică de irizaţie cu hidrocarbură, amplasarea barajului plutitor de protecţie împotriva poluării nu a fost necesară. Cele două nave specializate pentru depoluare se află în continuare la locul incidentului pentru monitorizare şi o eventuală intervenţie cu material absorbant.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp